CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

La Bănești, un coș de fum neprotejat a dus la producerea unui incendiu

- Actualitate -

La Bănești, un coș de fum neprotejat a dus la producerea unui incendiu

În această dimineață, în jurul orei 4.45, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu în comuna Bănești, pe Strada Urletei.

Pentru gestionarea cu operativitate a acestei intervenții, au fost mobilizate, progresiv, patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, la întreaga locuință, pe o suprafață de aproape 200 mp, existând posibilitatea de propagare la vecinătăți. Prin acțiunea promptă a pompierilor, acest pericol a fost îndepărtat, reușindu-se localizarea incendiului în cel mai scurt timp. Nu au existat persoane surprinse de incendiu, însă o femeie în vârstă de 84 ani a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată la fața locului și, ulterior, a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. 
La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere, la fel cum se întâmplase cu numai o zi înainte la Bordeni. 

(Foto - ISU Prahova)

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


22 Feb 2025 08:23 1860 vizualizari


Comentarii






124 vizualizari 21 Oct 2026 17:35 Câmpina, oraș european, mileniul III. Cu căruța, la bulevard!

Câmpina, oraș european, mileniul III. Cu căruța, la bulevard!

Un cititor CâmpinaTV.ro a surprins în cursul după-amiezei de miercuri, 21 octombrie, aceste imagini.

citeste mai mult
263 vizualizari 21 Oct 2026 11:46 Rezerviștii militari câmpineni au continuat periplul prin școli în pregătirea Zilei Armatei

Rezerviștii militari câmpineni au continuat periplul prin școli în pregătirea Zilei Armatei

Premergător celebrării Zilei Armatei, rezerviștii militari câmpineni au continuat și miercuri, 21 octombrie, periplul prin școlile câmpinene.

citeste mai mult
590 vizualizari 20 Oct 2026 18:49 144 sancțiuni au fost aplicate de polițiștii prahoveni într-o acțiune pe DN1

144 sancțiuni au fost aplicate de polițiștii prahoveni într-o acțiune pe DN1

În cursul zilei de marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune de tip „RELEU” pe DN 1 - E 60, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație cauzate de viteza excesivă.

citeste mai mult
982 vizualizari 20 Oct 2026 17:14 Furnizarea apei a fost reluată la Câmpina

Furnizarea apei a fost reluată la Câmpina

La ora 15.45, conducerea Sucursalei Câmpina a HidroPrahova, prin vocea directorului Bogdan Ene, a anunțat că problemele care au dus la oprirea apei au fost remediate.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV