Polițiștii de investigații criminale de la Biroul Urmăriri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au reținut un câmpinean în vârstă de 38 de ani, pe numele căruia autoritățile din Spania au emis mandat european de arestare "în vederea depistării, reținerii și extrădării pentru complicitate la infracțiunea de trafic de persoane", după cum se precizează în comunicatul IJP Prahova.
Bărbatul a fost prezentat luni, 3 iulie, Curții de Apel Ploiești, iar judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 15 zile. După cum reiese din soluția pronunțată la înfățișare, "instanța dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate NEGRU MARIUS-CONSTANTIN, în prezent reţinut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IJP Prahova pe o perioadă de 15 zile, cu începere de la data de 3 iulie 2017, până la data de 17 iulie 2017, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare provizorie. Fixează termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare în original, însoţit de traducerea în limba română la data de 17 iulie 2017".
Decizia instanței a fost comunicată și Centrului de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei de Drept Internaţional şi Tratate – Serviciul Cooperare Judiciară în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiţiei. Inculpatul a avut drept de contestație în 24 de ore de la pronunțare, iar contestația a fost făcută la Înalta Curte de Casație și Justiție.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

Problemele economice de la nivel național se văd pe plan local și în creșterea numărului de șomeri.