CONTACT
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/

Gratuit. Servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate

- Social -

Gratuit. Servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, prin Biroul de presă, a transmis un comunicat privind asigurarea de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave în mod gratuit, pentru persoanele asigurate.

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie să urmeze câțiva pași:
1. Se programează și se prezintă la o consultație de prevenție la medicul de familie. Consultațiile de prevenție pentru persoanele asigurate se acordă pe grupe de vârstă, fiind decontate de casa de asigurări de sănătate astfel:
- la externarea din maternitate și la 1,2,4,6,9,12,15,18,24,36 de luni pentru copiii cu vârsta între 0 și 3 ani;
- o dată pe an, pentru persoanele cu vârsta între 4 și 18 ani;
- două consultații pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 și 39 ani;
- până la trei consultații pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidența medicului de familie cu alte afecțiuni cronice;
- până la două consultații pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt în evidența medicului de familie cu afecțiuni cronice.
2. Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. În funcție de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenție gratuite și îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere.
3. Medicul de familie va interpreta și rezultatul analizelor, în cursul unei noi consultații de prevenție, iar pe această bază va decide dacă pacientul trebuie trimis la un medic de specialitate în ambulatoriu sau la spital, pentru diagnosticarea ori confirmarea unei boli grave și pentru stabilirea tratamentului adecvat. Tot medicul de familie va consilia pacientul în scopul reducerii factorilor cu risc asupra sănătății din viața acestuia (fumat, consum de alcool, alimentație nesănătoasă, stress etc.).
4. Medicul de familie poate trimite pacientul să efectueze analize medicale de depistare a unor boli și dacă, în cursul unei consultații în scop terapeutic, are suspiciunea că pe lângă afecțiunea pentru care s-a prezentat pacientul la consultație, ar mai putea exista și o astfel de boală ascunsă.
5. În cazul în care pacientul persoană asigurată a fost diagnosticat cu o boală cronică, acesta beneficiază de consultații periodice lunare gratuite la medicul de familie pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicaţiilor, educaţia privind îngrijirea şi autoîngrijirea etc. Dacă medicul de familie, în urma evaluării riscului dezvoltării altor afecțiuni, constată că pacienții respectivi au anumite simptome sau rezultate ale analizelor în afara valorilor normale, poate acorda în plus și consultaţii de monitorizare activă (management de caz) pentru bolile cronice cu impact major (risc cardiovascular înalt - hipertensiunea arterială, dislipidemia şi diabetul zaharat tip 2; astmul bronşic, boala pulmonară cronică obstructivă– BPOC şi boala cronică de rinichi).
6. Totodată, în cazul acutizării afecțiunilor cronice sau a prezenței oricăror simptome a căror proveniență trebuie clarificată, pacienții se prezintă la medicul de familie care, în urma evaluării stabilește conduita terapeutică. Pentru orice afecțiune acută/ subacută/ acutizare a unei boli cronice casa de asigurări de sănătate decontează medicilor de familie încă două consultații pentru fiecare episod de boală, în afara consultațiilor periodice anterior menționate. În urma efectuării consultațiilor, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere (inclusiv pentru investigații medicale paraclinice) sau alte documente.
7. Dacă la orice consultație medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz:
- să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi integrate tot de medicul de familie;
- să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist;
- să fie internat în regim de spitalizare de zi ori continuă.
Biletele de trimitere pentru cazurile suspecte oncologic vor fi marcate cu inițialele SO.
8. Pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoană asigurată consultații pentru depistarea afecțiunilor oncologice (se decontează maximum trei consultaţii pe asigurat, într-un interval de maxim 60 de zile calendaristice de la data acordării primei consultaţii, prezentarea la a doua și a treia consultație consultație făcându-se direct, fără alt bilet de trimitere). De asemenea, medicul specialist va putea efectua proceduri diagnostice și servicii medicale în scop diagnostic – caz. După caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere (marcate SO), pentru:
- un alt medic specialist;
- analize de laborator, radiografii, ecografii, investigații de înaltă performanță;
- spitalizare de zi ori continuă.
9. Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu marcate SO, în spitalizare de zi se va efectua: diagnosticarea afecțiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecțiune oncologică. Se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot în spital se pot efectua și servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin si a cancerului de sân.
10. După confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul asigurat va putea fi inclus în Programul național de oncologie.
11. De asemenea, persoanele asigurate pot beneficia de servicii medicale de îngrijire la domiciliu, tratamente de recuperare atât în ambulatoriu cât și în sanatorii, servicii de transport sanitar neasistat, medicamente compensate, dispozitive medicale etc.


22 Nov 2024 20:15 963 vizualizari


Comentarii






341 vizualizari 06 Dec 2025 08:17 E bine să știm cine a ajutat Prahova în această criză fără precedent a apei potabile

E bine să știm cine a ajutat Prahova în această criză fără precedent a apei potabile

În această perioadă extrem de grea pentru locuitorii și administrațiile din cele 12 localități rămase timp de o săptămână fără apă, au existat oameni, firme, instituții publice care au ajutat județul Prahova, au dat dovadă de solidaritate și au trimis fie apă, fie mașini.

citeste mai mult
649 vizualizari 05 Dec 2025 10:49 De Ziua Internațională a Voluntariatului, voluntarii ISU distribuie apă la Câmpina

De Ziua Internațională a Voluntariatului, voluntarii ISU distribuie apă la Câmpina

Astăzi, 5 decembrie, de Ziua Internațională a Voluntariatului, voluntarii ISU Prahova sunt alături de comunitatea din municipiul Câmpina, afectată de criza apei.

citeste mai mult
668 vizualizari 04 Dec 2025 19:52 Toalete ecologice achiziționate pentru toate localitățile afectate de criza apei

Toalete ecologice achiziționate pentru toate localitățile afectate de criza apei

În cursul nopții trecute, HidroPrahova a achiziționat, în regim de urgență, peste 120 toatele ecologice, iar joi a început montarea acestora în localitățile Câmpina, Breaza și Poiana Câmpina. Urmează orașul Băicoi și alte zone afectate. Solicitarea privind toaletele ecologice a venit din partea populației, cu precădere a celei care locuiește la blocuri.

citeste mai mult
897 vizualizari 03 Dec 2025 18:44 SanConfind funcționează la parametri normali, asigurându-și propriile rezerve de apă

SanConfind funcționează la parametri normali, asigurându-și propriile rezerve de apă

Având în vedere criza de la Barajul Paltinu și sistarea furnizării apei potabile și menajere în municipiul Câmpina și localitățile învecinate, Centrul Medical SanConfind informează pacienții că toate serviciile medicale sunt oferite în continuare în condiții de maximă siguranță, făsă a fi afectate de această situație.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV