Aflate le egalitate de puncte înaintea acestei runde, în fața a peste 200 spectatori, Sportul Câmpina și Voința Adunați au avut un început de repriză ezitant, în care preocuparea a fost mai degrabă de a nu greși.
Oaspeții au înscris prin Nedelcu, după o lovitură de la colț în care mingea a atins și bara înainte de a intra în poartă și au intrat în avantaj la cabine.
Repriza secundă a fost dominată de câmpineni, care au reușit destul de rapid egalarea prin Coman, cu un șut superb la vinclu, după o recuperare foarte bună a lui Cafadaru. Când toată lumea părea să se fi împăcat cu remiza, o pasă superbă a lui Țigănuș l-a găsit pe Corneanu în fața porții adverse, acesta a driblat portarul și a încris din unghi, aducând o victorie muncită a câmpinenilor. o victorie pe care ”Mara” Ciobotaru și echipierii Sportului au dedicat lui George Radu, care și-a aniversat astfel ziua de naștere.
Antrenorii Marius Pălăncianu și Philip Basma au utilizat ur,ătoarea formulă: Pop - Biro, Stanciu, Horja, Rădulescu, G. Radu, Coman, Țigănuș, M Dogaru, D. Dogaru, Cafadaru. Au mai jucat: Corneanu, Popa, Ioniță.
Runda viitoare, Sportul Câmpina va juca în deplasare în fața formației Caraimanul Bușteni.

Meci cu multe goluri la Cornu, între „satelitul” liderului campionatului județean, CS Cornu, și Inter Bănești, o echipă campioană din punct de vedere al galeriei, care a făcut spectacol și în această deplasare.

Sportul a revenit pe sinteticul de la Căminul Petrol, din Câmpina, pentru întâlnirea cu fomația Caraimanul Bușteni.

Sâmbătă și duminică au avut loc jocurile etapei a 11-a din Liga a 4-a Prahova.

Muscelul a avut o deplasare dificilă la Urlați, în fața unei echipe care arată mult mai bine decât în sezonul precedent.