Lucrările de realizare a Cimitirului Lumina din Cartierul Slobozia au început de foarte mulți ani, încă din vremea în care primarul municipiului Câmpina era Horia Tiseanu.
Lucrările au mers în ritmul specific acelei perioade, a urmat pandemia de coronavirus în care ritmul apariției noilor morminte era, din păcate, mult peste cel al lucrărilor, apoi mandatul lui Alin Moldoveanu - în care nu s-a mai întâmplat mare lucru la acest obiectiv de investiții, iar acum, după mulți ani, lucrările la capelă au fost finalizate, încheindu-se și procesul verbal de recepție finală.
De asemenea, în paralel, în ultimele luni, au fost betonate mai multe alei din incinta Cimitirului Lumina.
Vă reamintim că lucrările la acest cimitir au început în iulie 2016, adică acum... nouă ani! Valoarea investiției era de 1,5 milioane lei, iar durata de finalizare - 36 luni. După doi ani, Primăria Câmpina a reziliat contractul cu firma Bivasim Ploiești, nemulțumită de ritmul foarte lent al lucrărilor. În anul 2019 s-a refăcut procedura de achiziție, dar a urmat pandemia... Și tot așa, lucrările la capelă încheindu-se abia acum, în iulie 2025.
După cum ne-a asigurat primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, ”urmează să finalizăm amenajarea parcării de la intrarea în cimitir”.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.