CONTACT
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

Discuții dure la modificarea listei manifestărilor culturale finanțate de la bugetul local al Câmpinei

- Actualitate -

Discuții dure la modificarea listei manifestărilor culturale finanțate de la bugetul local al Câmpinei

După cum v-am informat deja, miercuri, 15 februarie 2023, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Câmpina în cadrul căreia s-a discutat și votat lista manifestărilor culturale, artistice, sportive și educative finanțate de la bugetul local. A fost o dezbatere dură, contondentă, care a durat mai bine de o oră și la finalul căreia s-au adus unele modificări la lista inițială a manifestărilor.

A fost prima dată în istoria recentă a administrației câmpinene când s-a discutat atât de dur și cu așa rezultate pe seama acestei liste a manifestărilor culturale. Au fost formulate mai multe amendamente la proiectul de hotărâre și puteți urmări înregistrarea video integrală a discuțiilor, CâmpinaTV.ro fiind singura publicație prezentă la această ședință extraordinară. Noi vom puncta aici doar detaliile care ni s-au părut interesante.
Autorul seriei ”Wild Carpathia” nu a fost dorit de majoritatea din Consiliul Local pentru realizarea unui film de prezentare a Câmpinei
Cele mai multe dintre amendamente au venit din partea consilierilor Noemi Ionescu, Costel Filip, Cosmin Raț și Florin Marcu, acesta din urmă fiind și cel care le-a susținut în plenul Consiliului Local. Proiectul ”Redescoperă România - Câmpina, poarta Bucegilor” presupunea realizarea unei serii de transmisiuni audio/video online în regim live pe paginile și profilurile de Facebook și Youtube ale participanților. Transmisiunile presupuneau prezentarea sub forma unui tur ghidat a unuia sau mai multor obiective din zonă, preluarea în regim live a unui recital cameral și difuzarea unui episod din seria Wild Carpathia realizată de Charlie Ottley. Totul pentru numai 4.000 euro. Puteți urmări discuțiile pe larg, cu argumentele fiecăruia. Din păcate, protagoniștii ședinței Consiliului Local au lăsat să se înțeleagă că ar fi vorba mai mult de o răfuială personală față de un coleg, în cazul de față Liviu Davidescu, președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local, cel care a susținut acest proiect. 
”Revista Nouă” a dispărut din peisaj. Cel puțin, deocamdată...
Și ”Revista Nouă” a fost scoasă de pe lista manifestărilor culturale. Aici nu au fost la fel de multe discuții, ba chiar s-a spus la un moment dat că, de fapt, se dorește doar ”transferarea” acesteia de la Casa de Cultură la Biblioteca Municipală. Deocamdată, s-a scos de tot...
Fără finanțare de la bugetul local pentru Festivalul de Jazz-Rock
Amendamentul celor patru consilieri locali a cuprins și eliminarea Festivalului de Jaz-Rock de pe lista manifestărilor finanțate de la bugetul local. Nu este o noutate, la fel s-a întâmplat și anul trecut, când chiar promotorul acestui festival, consilierul Liviu Briciu, a fost cel care a solicitat ca acest festival să nu mai fie finanțat de la bugetul local. După liniștea afișată de acesta, a părut că totul a fost doar o momeală, pentru a nu se spune că au fost scoase doar proiectele unora...
Ansamblul Folcloric al Casei Tineretului nu mai primește finanțare de la bugetul local
A surprins (sau poate că nu) eliminarea finanțării de la bugetul local pentru Ansamblul Focloric al Casei Tineretului. Un ansamblu extraordinar, care a reprezentat mereu cu cinste Câmpina și România la evenimente internaționale. Din păcate, nu a fost nimeni din partea Casei Tineretului pentru a susține acest ansamblu, așa cum din partea Casei de Cultură, de exemplu, a fost prezentă Alexandra Toma, responsabilul instituției. A încercat timid Liviu Davidescu: ”Cine merge să le spună acelor copii ai câmpinenilor din acest ansamblu: voi plecați acasă!”? În schimb, unul dintre inițiatorii acestui amendament a spus că sunt tot mai puțini câmpineni în acest ansamblu care primește finanțare de la mai multe localități. Faptul că din acest ansamblu face parte și consilierul local Andrei Duran, un adversar politic al celor patru consilieri care au inițiat amendamentul, probabil este doar o coincindență. Sau nu... Cu sau fără Duran, este mare păcat că acest ansamblu rămâne fără finanțare, iar Câmpina rămâne, astfel, doar cu Ansamblul Folcloric "Ghiocelul" al Casei de Cultură. În dorința de a plăti polițe, se strică ceva ce s-a construit cu multă muncă și e păcat. 

Cam acestea sunt cele mai importante amendamente aprobate de plenul Consiliului Local. Au mai fost și altele, pe care le puteți afla urmărind filmarea integrală. Totuși, au fost prea multe momente în care totul a semănat cu o vendetă, ceea ce nu face bine nimănui. Nici măcar șubredei culturi câmpinene. Oricum, din păcate, cele mai bine de 60 de minute de dezbateri nu prea au arătat că ar fi vorba de forul legislativ din orașul cu cei mai mulți intelectuali la mia de locuitori. Dar asta este deja o legendă...
Așadar, vă invităm să vă luați pungile cu pop-corn, o bere sau un suc și instalați-vă comod să urmăriți "spectacolul" de la aprobarea manifestărilor culturale finanțate de la bugetul Câmpinei.


15 Feb 2023 20:12 6073 vizualizari


Comentarii






  • 16.02.2023 11:07 Misu Daca anul viitor va candida la primarie (dupa cum se zvoneste), Andrei Duran nu mai are nevoie sa isi faca nici un fel de campanie electorala. Prin propunerile si amendamentele depuse , “monstruoasa coalitie” girata de Moldoveanu, care urmareste distrugerea a tot ce este bun in Campina, dar nu este pe placul primarului (pana acum ansamblul folcloric al Casei Tineretului, echipa de fotbal a Clubului Sportiv, dar sigur vor urma si altele), plus starea jalnica a majoritatii strazilor, plus 0 locuri de munca create in mai bine de jumatate de mandat, ii va asigura o victorie confortabila lui Duran.
  • 15.02.2023 21:58 Amelia In primul rand, ibserv ca Marcu nu stapaneste nici macar limba romana vai de capul lui. Nu poti sa spui ca “ se abroga”ceva ce nu a fost aprobat. Apoi s-a facut de kakao ca a venit cu amendamente la o hotorare promovata chiar de el , amendamente pe care nu a fost in stare sa le sustine ceea ce arata ca, ca de obicei i-au fost scrise de cineva .
  • 15.02.2023 21:07 Ionut Foarte pertinent articolul. Felicitari pentru impartialitate. Daca orasul Campina mai era cunoscut cumva pe plan international, era pentru cele doua ansambluri care de-a lungul anilor l-au reprezentat cu succes. Acum pe unul din ele, epigonii din consiliu l-au desfintat. Ce pretentie sa ai de la Marcu, care este marioneta primarului (la fel ca si ceilalti initiatori) cu care am vazut ca detine anumite terenuri impreuna, conform declaratiei de avere a lui Moldoveanu de pe site-ul primariei. In ce hal a ajuns orasul nostru, a ajuns sa imi fie rusine ca sunt campinean. Sa speram ca ne vine mintea la cap si vom vota ce trebuie anul viitor.
363 vizualizari 15 Mar 2026 10:38 Biserica din Puchenii Moșneni a luat foc. S-au autoevacuat 120 persoane. Biserica este monument istoric. Trafic îngreunat pe DN1

Biserica din Puchenii Moșneni a luat foc. S-au autoevacuat 120 persoane. Biserica este monument istoric. Trafic îngreunat pe DN1

În această dimineață în satul Puchenii Moșneni, din comuna Puchenii Mari, din sudul județului Prahova, la biserică a izbucnit un incendiu.

citeste mai mult
484 vizualizari 14 Mar 2026 12:19 Consiliul Local a aprobat participarea Câmpinei la proiectul ”Prahova – destinație turistică inteligentă”, în valoare de peste 3,3 milioane lei

Consiliul Local a aprobat participarea Câmpinei la proiectul ”Prahova – destinație turistică inteligentă”, în valoare de peste 3,3 milioane lei

Într–o ședință de îndată, care a avut loc vineri, 13 martie, Consiliul Local Câmpina a aprobat participarea la proiectul ”Prahova – destinație turistică inteligentă”, un proiect cu o valoare maximă de 3.309.215 lei.

citeste mai mult
866 vizualizari 13 Mar 2026 17:47 Peste 50 sancțiuni aplicate de polițiștii prahoveni într–o acțiune în stațiile și trenurile de călători

Peste 50 sancțiuni aplicate de polițiștii prahoveni într–o acțiune în stațiile și trenurile de călători

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția nr. 4 Poliție, ai Poliției Stațiunii Sinaia și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, din bagaje, precum și a furturilor de bunuri de la călători.

citeste mai mult
804 vizualizari 12 Mar 2026 18:09 Acțiune de amploare a polițiștilor la Câmpina și în localitățile limitrofe

Acțiune de amploare a polițiștilor la Câmpina și în localitățile limitrofe

Polițiștii câmpineni, cu sprijinul structurilor specializate din cadrul Serviciului pentru Imigrări Prahova și al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, au desfășurat joi, 12 martie, o acțiune amplă pe raza municipiului Câmpina și a localităților arondate în sistem metropolitan.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV