Cu promovarea asigurată încă de la finalul rundei precedente, Muscelul Câmpina a jucat ca pentru un tur de onoare.
Elevii lui Mircea Hagianu au început meciul în forță, onorându-și blazonul, astfel că în minutul 7 conduceau deja cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Dumitrașcu (min. 2) și Prună (min. 7). Chiar dacă oaspeții au redus din diferență, la pauză câmpinenii aveau tot un avantaj de două goluri, prin reușita lui Mititelu (min. 36).
La puțin timp de la reluarea jocului, în minutul 51, oaspeții se apropie din nou, dar golul marcat de Aldea (min. 71) certifică o victorie care onorează o promovare superbă.
Muscelul a jucat în formula: Șerban - Floștoiu (60 Bucșe), Pantaia (50 Albu), Dafinoiu, Badea (54 Aldea), Cordonaș (56 Pană), Baciu, Mititelu, Dumitrașcu, Prună, A. Vasile (62 Boboc). Antrenor: Mircea Hagianu.
"Felicitări echipei noastre, jucătorilor, staff-ului de pe lângă echipa și celor care ne-au susținut permanent din tribună pe parcursul sezonului, suporteri care în ultimul timp au fost din ce in ce mai numeroși. Vreau să mulțumesc sponsorilor, domnului Tatomirescu, de la Campion Broker, care ne susține încă de la înființare, și lui Bogdan Nae, prietenul meu care, prin mai multe firme ale sale, ni s-a alăturat din acest sezon, firmelor Wam Băicoi, Monmarali și Force Team, care pun umărul la bunul mers al echipei. Ne așteaptă un sezon viitor mult mai dificil, dar trebuie să fim încrezători că ne vom descurca", a declarat la finalul partidei Claudiu Mutu, președintele echipei Muscelul Câmpina.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

La finalul acestei săptămâni, în Câmpina și în împrejurimi sau cu participarea unor echipe din această zonă, au loc mai multe evenimente sportive.

La Lignano Sabbiadoro, din provincia Udine, din Italia, a avut loc recent o competiție mondială de SKDUN, la care au fost prezenți și mai mulți sportivi de la Clubul Ryu Ken Dojo din Telega, de pregătirea copiilor ocupându-se antrenorul Rareș Hodoiu.

Selecționata Prahovei a câștigat duminică dimineață finala Cupei Regiunilor, urmând a reprezenta România la turneul european, care este programat în Turcia.

Însoțiți de o galerie extraordinară, băneștenii s-au deplasat la Păulești, pentru întâlnirea cu “satelitul“ formației din Liga a 3-a, CS Păulești.