În cursul zilei de vineri, 10 septembrie 2021, între orele 7.00 și 10.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfășurat o acțiune pe DN1, pe sectorul cuprins între Ploiești și Breaza (Nistorești).
După cum informează purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, acțiunea a avut ca scop combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a consumului de băuturi alcoolice în rândul conducătorilor auto. 11 polițiști au controlat peste 90 de autoturisme și au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost reținute două permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 24.650 de lei.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...