Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a fost anunțat că în incinta Rafinăriei din Câmpina se scurge mercur dintr-un recipient corodat. La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenții, o ambulanță Smurd și o autospecială de primă comandă.
După cum a declarat Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, echipajele de intervenție au găsit 15 recipiente speciale, din sticlă, pline cu mercur, iar dintr-un recipient s-a scurs în jur de jumătate de kilogram de mercur. Urmează ca o firmă specializată să vină la Câmpina pentru a ridica mercurul, având în vedere că vorbim despre o substanță toxică și extrem de periculoasă.
Situația a stat în felul următor, potrivit reprezentanților Poliției. Rafinăria "Steaua Română" este în insolvență și nu-și mai poate prelungi acreditarea pentru folosirea materialelor cu regim special, așa cum este și mercurul. Reprezentanții Rafinăriei au apelat la Poliție pentru a transporta recipientele cu mercur la o firmă din Ploiești, specializată în distrugerea deșeurilor periculoase. În momentul în care polițiștii au ajuns în incinta Rafinăriei, au constatat că se scurge mercur dintr-un recipient și au anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Situația este sub control și, după cum menționam, o firmă specializată va ridica mercurul și-l va duce la un depozit pentru deșeuri periculoase.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.

În contextul în care se discută tot mai mult despre energie, despre noi oportunități din acest domeniu, dar și despre resurse regenerabile și energia verde, Greenpeace România vine cu o oportunitate reală și cât se poate de concretă pentru Prahova - finanțări de peste 13 milioane euro pentru comunități de energie.