Un incendiu izbucnit în această dimineață la o locuință din comuna Brebu, sat Brebu Megieșesc, s-a soldat, din nefericire, cu o victimă - o femeie de 85 ani fiind găsită în casă carbonizată.
Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 8.00. Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la fața locului au fost mobilizați pompierii Detașamentului Câmpina cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o casă, generalizat, pe o suprafață de aproape 100 mp, pompierii fiind informați cu privire la faptul că este posibil ca o persoană să fie surprinsă de incendiu. Concomitent cu acțiunea pentru stingerea incendiului, pompierii au identificat o primă victimă, un bărbat în vârstă de 61 ani, care prezenta arsuri la nivelul capului. Acesta a fost preluat de către paramedicii SMURD și a fost asistat la fața locului. Din nefericire, în interiorul locuinței a mai fost identificată o victimă, femeie în vârstă de 85 ani, carbonizată, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
Cauza probabilă a incendiului stabilită de către pompieri: coș de fum neizolat sau neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.