Liceenii din Câmpina, cu rezultate foarte bune la școală, pot beneficia și în acest an de o bursă de merit din partea companiei TenarisSilcotub. Prin această inițiativă, compania susține excelența în educație, un domeniu în care investește constant pentru dezvoltarea pe termen lung a comunității locale. Fiecare bursă oferită de TenarisSilcotub este în valoare de 1.800 de lei, iar compania va acorda în total 250 de burse în cele trei localități din România în care are activități de producție: Zalău, Călărași și Câmpina.
De bursa de merit pot beneficia elevii cu nota 10 la purtare pe întreg anul școlar 2018-2019, care au obținut și o medie generală de cel puțin 9,90 (profilul matematică-informatică) sau 9,97 (toate celelalte profiluri). Elevii vor fi selectați în ordinea descrescătoare a mediilor, până la epuizarea celor 250 de locuri disponibile.
Din acest an, înscrierile pentru programul “Burse de Merit” se fac exclusiv online, prin intermediul site-ului www.bursedemerit.ro. Elevii care solicită o bursă trebuie să încarce pe site o cerere, însoțită de copia certificatului de naștere și a foii matricole care atestă rezultatele școlare, precum și de o copie după documentul de identitate al unui părinte și dovada existenței unui cont bancar în care să fie virată bursa. Înscrierile sunt deschise până la 1 decembrie 2019. Bursele vor fi virate în cursul lunii decembrie, iar ulterior beneficiarii vor fi invitați la un eveniment dedicat de premiere.
TenarisSilcotub a investit în programul “Burse de Merit” peste 1 milion de dolari în cei 10 ani de existență a programului, răsplătind rezultatele excelente obținute la școală de peste 2.500 de tineri din România.

Publicam în această dimineață imagini cu mormântul neîngrijit al marelui pictor Nicolae Grigorescu, mormânt situat în Cimitirul Bobâlna din Câmpina.

Câmpina se mândrește cu pictorul Nicolae Grigorescu. Artistul care a ales să trăiască ultima parte a vieții aici, a murit aici și a fost îngropat în Cimitirul Bobâlna.

Daria State este unul dintre copiii model al Câmpinei. Nu neapărat pentru rezultatele excepționale obținute la școală, ci prin modul în care gândește, analizează, decide. O discuție cu ea este o bucurie și nu poți să nu te întrebi de unde atâta înțelepciune la o tânără care abia a terminat liceul?!

Odată cu începerea anului școlar 2026-2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova (ANPIS) reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani că pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional.