CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Noi reglementări privind construcțiile pentru realizarea cărora care nu este necesară obținerea unei autorizații

- Actualitate -

Noi reglementări privind construcțiile pentru realizarea cărora care nu este necesară obținerea unei autorizații

Primăria municipiului Câmpina a prezentat o parte dintre modificările aduse odată cu aprobarea Legii nr. 169/ 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.

Cele mai importante prevederi, inclusiv intrarea în legalitate pentru construcțiile realizate fără autorizație, vi le-am prezentat deja.
În continuare, alte noi precizări ale Primăriei Câmpina privind construcțiile pentru realizarea cărora care nu este necesară obținerea unei autorizații.
Referitor la reglementarea situației construcțiilor pentru care nu este necesară obținerea unei autorizații de construire și care se pot realiza pe baza procedurii simplificate a notificării, executarea în lipsa notificării prealabile ori cu nerespectarea proiectului notificat a lucrărilor de construire, de intervenţie, de amenajare sau desfiinţare se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.
De asemenea, constituie infracţiuni la regimul autorizării şi se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă: executarea unor lucrări fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia, la monumente istorice, la clădirile situate în zonele de protecție a monumentelor istorice sau în zonele protejate cu valoarea istorică și arhitecturală, delimitate conform PUG/ RLU.
Înainte de începerea unei lucrări, recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale, să verifice dacă au nevoie de autorizație de construire/notificare și să se asigure că lucrările sunt realizate cu respectarea documentației aprobate și a prevederilor legale în vigoare. O informare corectă înainte de începerea lucrărilor poate evita situațiile care conduc la aplicarea unor sancțiuni contravenționale, se încheie comunicatul transmis de Primăria Câmpina.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


19 Oct 2026 22:02 159 vizualizari


Comentarii






319 vizualizari 19 Oct 2026 20:08 Primăria Câmpina atenționează asupra situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire

Primăria Câmpina atenționează asupra situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire

Odată cu apariția Legii nr. 169/ 10 august 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, Primăria municipiului Câmpina atrage atenția asupra necesității reglementării situației construcțiilor edificate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei de construire pentru care sunt prevăzute condiții și termene pentru regularizarea și intrarea în legalitate a acestora.

citeste mai mult
3088 vizualizari 19 Oct 2026 12:56 Nu uitați! Marți, 20 octombrie 2026, se oprește apa în mai multe zone din Câmpina

Nu uitați! Marți, 20 octombrie 2026, se oprește apa în mai multe zone din Câmpina

Societatea Hidro Prahova informează abonații din Câmpina că marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 8.00-12.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar în mai multe zone ale municipiului, pentru executarea unor lucrări de intervenție la rețeaua de distribuție.

citeste mai mult
6329 vizualizari 19 Oct 2026 12:32 Pe strada Cuza din Câmpina, NU a fost niciun urs. Cei care au apelat la 112 primiseră o fotografie realizată cu IA

Pe strada Cuza din Câmpina, NU a fost niciun urs. Cei care au apelat la 112 primiseră o fotografie realizată cu IA

De la o glumă proastă s-a ajuns să fie alertat un întreg oraș.

citeste mai mult
1921 vizualizari 18 Oct 2026 16:35 Alertă în Câmpina! Urs pe Strada Al.I. Cuza, ziua în amiaza mare

Alertă în Câmpina! Urs pe Strada Al.I. Cuza, ziua în amiaza mare

Au mai fost alerte privind apariția unor urși prin Câmpina, dar parcă nu au mai fost ziua în amiaza mare pe o stradă atât de apropiată de zona centrală și într-o zonă foarte locuită.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV