"Poveste de iarnă" este denumirea evenimentului pe care administrația locală îl va organiza în perioada sărbătorilor de iarnă, prin intermediul Casei de Cultură "Geo Bogza" și a Clubului Sportiv Câmpina.
Ce presupune acest eveniment? În primul rând, amplasarea unor standuri pentru comercializarea de produse specifice sezonului rece și articole artizanale. Standurile se vor afla pe esplanada din fața Casei Tineretului, în perioada 3 decembrie 2025-15 ianuarie 2026. Agenții economici care vor avea standuri vor plăti la bugetul local o taxă de 250 lei/zi/amplasament.
Apoi, lângă Casa Tineretului, pe terenul de minifotbal, va fi amplasat un patinoar mobil, cu o suprafață de 600 mp gheață naturală creată cu ajutorul unei instalații speciale. Va exista și o căsuță de unde doritorii vor putea închiria patine și unde va funcționa și o garderobă. Firma care se va ocupa de patinoar este Stretobit SRL Constanța. Trebuie să știți că accesul pe patinoar se face contra-cost și va exista un regulament care va trebui respectat (se va intra doar cu patine, nu este permisă intrarea pe patinoar a persoanelor care au consumat alcool sau alte substanțe, este interzis comportamentul periculos, alergarea, salturile periculoase etc). Intrarea la patinoar va costa 20 lei (o oră și jumătate), iar prețul închirierii unei perechi de patine va fi tot 20 lei. Patinoarul va funcționa zilnic, între orele 10.00-22.00, în perioada menționată.
“Poveste de iarnă” va mai include piese de teatru în aer liber (cu artiști și trupe locale), concerte de Crăciun ale unor tineri artiști locali, accesul la un photo corner tematic unde doritorii își pot face fotografii.
Regulamentul întregului eveniment urmează să fie aprobat în ședința de joi, 27 noiembrie, a Consiliului Local, inițiatorii proiectului fiind membrii Comisiei de sănătate, cultură, învățământ și sport a CL Câmpina. Pentru organizarea evenimentului nu se alocă niciun ban de la bugetul local. De fapt, se încasează bani la bugetul local.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc sâmbătă, 10 octombrie, Undefined Festival, o sărbătoare a pasionaților de tehnologie, eveniment organizat de Team Undefined, echipa de robotică a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”.

În perioada 14-16 octombrie va avea loc la București prima ediție a programului de educație medicală European Summer School of Ultrasound for Surgeons, program coordonat de medicul câmpinean Călin Tiu. Această inițiativă urmează unei serii de cursuri asumate din 2017 de către European Association for Endoscopic Surgery și preluate de către Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică.

După cum știți, în fiecare an de Sfânta Parascheva, la Breaza are loc tradiționalul Târg de Toamnă, care este organizat în cadrul manifestărilor de Zilele Orașului. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe parcursul a patru zile, 11-14 octombrie.

Este a 13-a ediție a unei inițiative foarte interesante, încărcate de simboluri - Ștafeta Veteranilor Invictus.