Agenții Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier Prahova, au desfășurat vineri, 11 martie 2022, o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru creșterea gradului de vizibilitate a agenților de poliție în stradă.
După cum ne-a declarat inspector de poliție Cătălin Grancea, aceste acțiuni sunt menite să asigure respectarea normelor rutiere pe drumurile publice. În cadrul acțiunii de astăzi, au fost legitimate 107 persoane și au fost controlate 94 de autovehicule. În total, au fost aplicate 27 de sancțiuni, în valoare totală de 8.990 lei și au fost date 9 avertismente participanților la trafic. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, cele mai multe au fost pentru conducătorii auto care nu purtau centura de siguranță și pentru cei care vorbeau la telefonul mobil în timp ce conduceau, precum și pentru pietoni care traversau strada prin loc neregulamentar. A fost reținut un permis de conducere în cazul unui conducător auto care nu a acordat prioritate pietonilor la trecerea de pietoni și a fost reținută o carte de identitate în cazul unui conducător auto a cărui mașină avea ITP expirată.

Primăria Câmpina a anunțat declanșarea unei proceduri de consultare publică pentru un proiect de creștere a regimului de înălțime la ieșirea spre Cornu.

Accident grav la Poiana Câmpina, pe drumul spre satul Bobolia, unde două mașini s-au lovit și au ajuns în canalul colector de pe marginea drumului.

În 2020, Primăria Câmpina deschidea o acțiune în instanță prin care încerca obligarea proprietarului „Turnului înclinat” la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție, conform procesului verbal de contravenție din 19 iulie 2017.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a tranmis o serie de imagini și chiar un scurt filmuleț, realizat de fata sa în toaleta fetelor de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.