Câmpina va găzdui unul dintre cele mai spectaculoase turnee de handbal feminin la nivel de juniori IV, reunind cele mai bune echipe ale momentului la nivel național. Prilejul este dat de Cupa ”1 Decembrie”, care va avea loc în zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie la sala de sport a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”.
Vineri după-amiază a avut loc primul joc al ultimei runde din Liga A Prahova. Aceasta a continuat sâmbătă și s-a încheiat duminică. Iată rezultatele și clasamentul actualizat:
Fetele de la CS Câmpina, pregătite de Daniel Vasile, au încheiat anul 2023 așa cum, de altfel, au început turul actualei ediții de campionat, cu o victorie. De această dată a fost o victorie la un scor fluviu, 47-11, după 25-3 la pauză, în fața modestei echipe Victoria Olteni.
Ultima etapă a turului Ligii A Prahova a însemnat pentru CS Câmpina o deplasare în fieful uneia dintre formațiile puternice din această ediție, Teleajen Văleni.
Duminică, 26 noiembrie, este o zi plină pentru secția de handbal a CS Câmpina.
Ultima etapă a turului Ligii A Prahova este programată la finalul acestei săptămâni. Iată programul și delegările:
Trei sportivi ai secției de natație de la CS Câmpina au participat, la finele săptămânii trecute, la Campionatul Național de Înot Poliatlon, care s-a desfășurat la Bacău.
Primul joc al penultimei etape a Ligii A Prahova a avut loc vineri după-amiază la Câmpina. Runda a continuat sâmbătă și s-a încheiat duminică. Iată rezultatele, clasamentul și programul etapei viitoare, ultima a turului:
După un șir de evoluții mai puțin convingătoare, CS Câmpina a revenit în fața propriilor suporteri cu o victorie categorică în fața unui adversar modest, Petrosport Ploiești.
Jocurile penultimei etape a turului Ligii A Prahova sunt programate la finalul acestei săptămâni, după următorul program: