Sport

Cei mai mici atleți de la CSS "Constantin Istrati" Câmpina au participat la Cupa "Începătorului"
Sala "Lia Manoliu", din București, a găzduit duminică, 25 noiembrie, o competiție pentru copii - Cupa "Începătorului", organizată de Asociația Municipală de Atletism București. Au participat și opt dintre cei mai mici atleți de la CSS "Constantin Istrati", însoțiți de profesorul coordonator al clubului, prof. Mihaela Marin.

Peste 150 de copii au participat la Cupa "Micul Samurai", organizată de CS AIKO Câmpina
Cupa "Micul Samurai", organizată de CS AIKO Câmpina, a ajuns la ediția a XIII-a, care s-a desfășurat sâmbătă, 24 noiembrie, la Casa Tineretului. Au participat peste 150 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, cei mai mici aflându-se la prima lor competiție.

Liga A Prahova, etapa a 15-a, ultima a turului. Avancronici
Campionatul Ligii A Prahova la fotbal a ajuns în fața ultimei etape a turului. Runda este programată la finalul acestei săptămâni, de vineri până duminică, iar cele mai interesante dispute par a fi cele de la Blejoi și Bănești, acolo unde ocupantele primelor două locuri în clasament primesc vizita unor echipe greu de învins, CSO Plopeni, respectiv, AFC Brebu. Iată programul și scurte avancronici, cu precizarea că joi seară vom adăuga delegările arbitrilor și observatorilor:

Liga A Prahova, etapa a 14-a. Rezultate și clasament
Jumătate dintre meciurile penultimei etape din Liga A Prahova s-au disputat sâmbătă după-amiază. Celelalte meciuri au avut loc duminică. O rundă cu numai două succese ale gazdelor și în care s-au marcat 25 goluri, cele mai multe înscriindu-se în derby-ul codașelor de la Ceptura.

Liga A Prahova, etapa a 15-a. Rezultate și clasament
Ultima etapă a turului Ligii A a început vineri după-amiază cu jocul de la Boldești. Runda a continuat sâmbătă și s-a încheiat duminică. S-au marcat 28 de goluri, oaspeții izbutind doar două remize, și acelea fără gol marcat.

Cupa "RC Câmpina" a reunit numeroși copii atrași de mirajul automodelismului
Asociația Club Sportiv Auto-Navo RC Câmpina a organizat sâmbătă, 24 noiembrie, în sala de sport a Colegiului Național "Nicolae Grigorescu" din localitate, ediția a doua a Cupei "RC Câmpina" la automodelism. Poate nu au fost atât de mulți copii pe cât și-au dorit și au sperat reprezentanții asociației, dar bucuria celor care au venit atrași de mirajul automodelelor și mândria părinților și bunicilor văzându-și copiii sau nepoții la "butoanele" unor astfel de mici bjuterii au compensat eforturile considerabile ale organizatorilor.

Darius Coman (CS Barracuda Câmpina), patru titluri de campion și trei noi recorduri ale României la natație
Chiar dacă sportul câmpinean suferă acut la multe capitole, mai sunt câteva semne că în Câmpina încă se mai face sport de mare performanță, iar succesele nu întârzie să apară. Cel mai recent exemplu în acest sens este Darius Coman (antrenor Gabriel Cojocaru), de la CS Barracuda Câmpina, care a participat la Campionatele Naționale de Poliatlon de la Bacău, pentru copii 10-11 ani, unde a reușit performanțe de excepție.

Zeci de copii au participat la Câmpina, la Memorialul "Luca Henegar", desfășurat sub semnul Centenarului
Ediția din Anul Centenarului a Memorialului "Luca Henegar" este ultima care s-a desfășurat în această perioadă a anului, atunci când condițiile meteorologice nu sunt cele mai prielnice ceea ce influențează rezultatele sportive. Cu toate acestea, zeci de copii s-au bucurat de sport, de mișcare, întrecându-se în probele de triatlon, aruncarea discului, aruncarea suliței și aruncarea greutății. Competiția a fost organizată de CSS "Constantin Istrati" Câmpina (coordonator - Mihaela Marin; antrenori - Nicolae Pavel, Jenica Bran) și Casa Tineretului (reprezentată de Gabriel Budileanu).