Actualitate

3571 vizualizari
02 feb. 2017 11:11

Proiectul de lege privind grațierea a fost modificat. În Parlament a ajuns sub o altă formă decât cea supusă dezbaterii publice

Proiectul de lege privind grațierea unor pedepse, adoptat de Guvern în celebra ședință de marți seară și trimis Parlamentului pentru aprobare, a fost publicat pe site-ul Senatului. Proiectul este diferit de cel care a fost postat inițial pe site-ul Ministerului Justiției și supus dezbaterii publice. Vă prezentăm cele mai importante modificări, iar documentul îl puteți studia integral.

6058 vizualizari
01 feb. 2017 21:30

Câmpinenii protestează la Ploiești și București. Dar și la Câmpina

5 comentarii

Câteva zeci de persoane au protestat în această seară în centrul municipiului Câmpina. 100, poate 130 de tineri, care au scandat lozinci împotriva Guvernului, cerând abrogarea Ordonanței de Urgență prin care se aduc modificări Codului Penal, dar și demisia Cabinetului condus de Sorin Grindeanu. Nu a fost uitat nici cel considerat "capul răutăților" și căruia protestatarii i-au reamintit: "Liviu Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!"

5723 vizualizari
01 feb. 2017 20:43

S-a găsit o soluţie legală pentru susţinerea financiară a Târgului Mierii - Câmpina 2017

10 comentarii

În această după-amiază, la Primăria Câmpina a avut loc o întâlnire între reprezentanții administrației locale și cei ai Asociației Apicole "Valea Prahovei", organizatorul Târgului Mierii. Scopul - găsirea unei soluții legale în vederea acordării de finanțare de la bugetul local pentru ediția din acest an a manifestării. Spunem soluție legală pentru că, după cum s-a discutat și la ultima ședință a Consiliului Local, au fost descoperite unele nereguli în privința susținerii financiare a Târgului Mierii din bani publici. 

5179 vizualizari
01 feb. 2017 08:22

Ordonanța 13/2017, actul normativ aprobat peste noapte de Guvern și prin care, practic, se dă liber la abuzul în serviciu

1 comentarii

Guvernul a adoptat aseară, în cadrul unei ședințe care avea pe ordinea de zi doar aprobarea bugetului pentru 2017, proiectul de ordonanță privind modificarea Codului Penal, dar și două proiecte de lege privind grațierea și executarea pedepselor. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial în mare grabă, noaptea trecută, la ora 1.30, iar cele două proiecte de lege au fost trimise la Parlament, pentru aprobare în procedură de urgență.

3698 vizualizari
02 feb. 2017 09:45

La patru luni de la finalizarea blocului de necesitate, Primăria Câmpina se pregătește să-l racordeze la rețeaua de apă

Au trecut aproape patru luni de la finalizarea blocului de necesitate din Câmpina, o investiție importantă, care a costat 9,5 milioane lei (fără TVA) și care a fost finanțată printr-un credit accesat de administrația locală de la BRD. Blocul a fost construit în doi ani, dar nu are utilități. Abia marți, 31 ianuarie 2017, Primăria Câmpina a demarat procedura de achiziție publică pentru elaborarea documentației în vederea realizării branșamentelor la apă și canalizare.

52644 vizualizari
01 feb. 2017 20:57

Ce face un deputat PSD de Prahova în timpul protestelor din Parlament? Își face selfie...

4 comentarii

Astăzi a fost scandal în Parlamentul României. Parlamentarii PNL și USR au protestat, cu pancarde și lozinci, împotriva Ordonanței de Urgență 13/2017 aprobată de Guvern noaptea trecută și prin care se aduc modificări Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Iar în tot acest haos, un deputat din Prahova se amuză și își face selfie. Este chiar Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma.

5216 vizualizari
01 feb. 2017 09:58

PSD îl scapă pe primarul Câmpinei, Horia Tiseanu, de acuzația de abuz în serviciu

4 comentarii

Printre numeroșii politicieni care vor beneficia de prevederile OUG 13/2017 privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, adoptată de Guvern noaptea trecută și publicată în regim de urgență în Monitorul Oficial, se numără și primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu (PNL). Acesta va scăpa de una dintre acuzațiile din dosarul său de corupție, cea legată de abuzul în serviciu.

2441 vizualizari
31 ian. 2017 19:12

Expoziţia schiţelor lui Grigorescu, partea a doua: 97 de vizitatori în trei săptămâni

1 comentarii

În perioada 10-28 ianuarie 2017, în spațiul special amenajat la etajul casei Căsătoriilor din Câmpina a fost expusă a doua serie cuprinzând 102 schițe și desene realizate de maestrul Nicolae Grigorescu. Deși intrarea este liberă, pe parcursul celor trei săptămâni doar 97 de persoane au vizitat expoziția.