Actualitate

4054 vizualizari
21 aug. 2018 20:21

Plopii de pe Strada Parcului din Câmpina, puși la pământ de alpiniștii utilitari

Cei doi plopi uriași de pe Strada Parcului din municipiul Câmpina au fost tăiați, ieri și astăzi, de o echipă de alpiniști utilitari. Primăria a chemat această echipă la solicitarea unor locuitori din zonă, care se temeau că arborii vor cădea peste proprietățile lor în cazul unei furtuni puternice. Este vorba despre doi copaci a căror vârstă a fost estimată de alpiniștii utilitari la peste 100 de ani, lucru confirmat și de către unii dintre câmpinenii de pe Strada Parcului.

4466 vizualizari
20 aug. 2018 17:37

Tânăra ciclistă Daria Duca, printre câștigătorii programului de promovare a tinerelor talente derulat de MOL și Fundația pentru Comunitate

Câmpineanca Daria Ioana Duca are 15 ani și este legitimată la BikeXpert Racing Team București, unde îl are ca antrenor pe Răzvan Jugănaru. Este un copil serios, perseverent și care muncește foarte mult. Toate acestea și pasiunea fără limite pentru ciclism i-au adus rezultate extraordinare, Daria câștigând în ultimii ani numeroase competiții și obținând mai multe titluri de campioană națională. De altfel, Daria Duca este și componentă a lotului național de ciclism. Acum, sportiva din Câmpina a obținut o sponsorizare pentru activitatea sa, după ce proiectul depus de ea a fost declarat câștigător în cadrul programului de promovare a tinerelor talente derulat de MOL România și Fundația pentru Comunitate.

5071 vizualizari
20 aug. 2018 11:56

Primăria Câmpina aşteaptă "operatori experimentaţi" care să ştie să realizeze studiul de oportunitate pentru parcul industrial

1 comentarii

Ideea înființării unui parc industrial la Câmpina a fost o "petardă" lansată de primarul Horia Tiseanu în campania electorală. În realitate, nu s-a făcut niciun pas concret. Se păstrează doar aparențele, administraţia locală încercând să ne arate, din când în când, că subiectul nu a fost abandonat și că se fac eforturi în continuare. Așa a fost și cu introducerea în bugetul local din acest an a realizării unui studiu de oportunitate pentru parcul industrial. Se termină și luna august, iar procedura de achiziție publică nici măcar nu a fost demarată.

3148 vizualizari
18 aug. 2018 17:40

Modificarea legii privind exproprierile pentru cauze de utilitate publică nu ajută prea mult administrația câmpineană în demersurile pentru exproprierea "turnului înclinat"

1 comentarii

Un act normativ care modifică Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a fost promulgat recent de preşedintele României, Klaus Iohannis. Noua lege lărgeşte orecum cadrul juridic care permite autorităţilor locale, judeţene sau centrale să aplice măsura exproprierii. O măsură destul de anevoioasă, pe care a gândit-o și administrația câmpineană în privința clădirii neterminate din centrul municipiului, de la intersecţia Bulevardului Carol I cu Strada 1 Decembrie 1918. În momentul de faţă sunt în derulare, la nivelul Consiliului Judeţean, o serie de demersuri în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică a celebrului "turn înclinat".

5460 vizualizari
21 aug. 2018 19:32

Subsolul Spitalului Municipal Câmpina, inundat în urma ploii torențiale

În această după-amiază, în Câmpina și localitățile din jur a plouat torențial mai bine de o oră, iar în unele zone a fost și grindină de mici dimensiuni. Din cauza cantității mari de precipitații, spălătoria Spitalului Municipal, aflată la subsolul unității, a fost inundată. Pompierii militari au intervenit cu motopompele pentru evacuarea apei.

5432 vizualizari
20 aug. 2018 16:22

Poliția Locală Câmpina a depistat un minor care furase un BMW și se plimba cu el pe străzile municipiului

1 comentarii

Agenții Poliției Locale Câmpina au sesizat că un autoturism marca BMW circula pe Strada Maramureș, pe un sector de drum unde accesul era interzis. Conducătorul autoturismului a fost somat să oprească, moment în care acesta a accelerat, îndreptându-se spre Strada Sondei. Agenții Poliției Locale au pornit în urmărirea mașinii, reușind să o oprească pe Strada Victoriei, unde au avut parte de o mare surpriză.

13946 vizualizari
19 aug. 2018 11:11

Mai puțin de o lună până la Festivalul "Serbările Toamnei" Câmpina 2018. Iată cine cântă

4 comentarii

În perioada 15-16 septembrie 2018, la Câmpina va avea loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului "Serbările Toamnei", eveniment organizat de Primărie și Consiliul Local prin intermediul Casei Tineretului. Spre deosebire de edițiile precedente, în acest an prima zi va fi destinată foclorului, iar ziua a doua - muzicii ușoare. Practic, în cadrul "Serbărilor Toamnei" va fi inclusă și "Hora prahoveană", manifestare tradițională, organizată neîntrerupt de 23 de ani la Câmpina, dar care, iată, în al 24-lea an va fi parte a altui eveniment, așa cum a decis administrația locală.

5340 vizualizari
15 aug. 2018 19:48

"BebeFest", primul târg din Prahova destinat viitoarelor mămici, organizat de SanConfind și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului

În perioada 24-26 august 2018, între orele 10.00 - 22.00, la Ploiești Shopping City, va avea loc "BebeFest", un primul târg organizat în Prahova și destinat părinților și bebelușilor. Practic, va fi o expoziție de profil, unde cei interesați vor putea găsi produsele necesare femeilor însărcinate, dar și nou-născuților. Și nu doar produse, ci și foarte multe informații legate de sarcină, de naștere, de alăptare, de creșterea copilului. Evenimentul este organizat de Centrul Medical SanConfind Poiana Câmpina și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova.