
Odată cu începerea vacanței de vară, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Ploiești și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IJP Prahova, desfășoară activități de informare și prevenire în cadrul campaniei ”Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.

Consiliul Județean Prahova a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 30 iunie, repartizarea pe localități a sumei de 43.654.000 lei.

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează participanții la trafic instituirea unor restricții de circulație pe DN1, în zilele următoare.

Pompierii din Câmpina și Băicoi au intervenit în cursul zilei de luni, 30 iunie, la un incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de pe Strada Republicii din orașul Băicoi.

În jurul prânzului, la Comarnic, pe DN1, a avut loc un accident rutier.

Consiliul Local Câmpina a dat un acord de principiu pentru ieșirea municipiului din Asociația de Promovare și Dezvoltare a Turismului Prahova. ”Am cheltuit bani fără niciun beneficiu”, a fost explicația aleșilor locali.

233 contestații au fost depuse la liceele câmpinene după primele rezultate ale bacalaureatului.

Luni dimineață, în timpul verificărilor în teren ale rimarului Irina Nistor, s-a descoperit cu stupoare că într-unul dintre coșurile de gunoi de la locul de joacă din cartierul Slobozia se află o găină moartă!

Pe drumul județean care face legătura între municipiul Câmpina și comuna Valea Doftanei, trecând pe lângă Barajul și Lacul Paltinu, a avut loc duminică dimineață un accident de circulație.

Poate de această dată va fi cu noroc, pentru că de ani buni se vorbește despre amenajarea Parcului "Constantin Istrati", dar niciodată nu s-a făcut nimic.