Primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, a răspuns, în cadrul conferinței de presă de luni, 4 august, la acuzele venite dinspre aliații politici de la Partidul Câmpina Curată.
”Partidul Câmpina Curată și Asociația Câmpina Curată de aproximativ șase luni desfășoară o campanie publică de conștientizare și combatere a adicțiilor, printre care se numără, desigur, și cea față de jocurile de noroc. Părerea noastră este că aceste locuri unde se desfășoară activități ale jocurilor de noroc nu ar avea ce să caute în comunitatea câmpineană”, a spus Rudolf Leica, președintele PCC.
În cadrul unei conferințe de presă susținută de Partidul Câmpina Curată, Adina Gârbăcică a răspuns unei întrebări CâmpinaTV.ro privind mesajul care ar trebui transmis oamenilor atunci când va începe șantierul lucrărilor la rețeaua de apă, canalizare, precum și la rețeaua de gaze.
Partidul Câmpina Curată organizează periodic întâlniri cu cetățenii, în cartiere, iar despre problemele ridicate de aceștia s-a vorbit și la conferința de presă a PCC, care a avut loc marți, 22 iulie 2025.
Partidul Câmpina Curată a reluat tradiția conferințelor de presă, fiind - cel puțin, deocamdată - singura formațiune politică din Câmpina care face acest exercițiu democratic.
Temperatura ridicată din termometre se resimte din plin și la liberalii prahoveni, după ce Ilie Bolojan a cerut demisia de onoare a președinților de organizații județene care la ultimele alegeri locale și parlamentare s-au clasat pe ultimele zece locuri. Urmează demisia de onoare a lui Mircea Roșca, președintele PNL, așa cum a cerut șeful PNL, Ilie Bolojan?
După trecerea alegerlor prezidențiale, Partidul România în Acțiune, prin vocea președintelui său executiv, câmpineanul Daniel Ioniță, a lansat o campanie prin care solicită modificarea legislației în sensul în care primarii să se aleagă - exact ca președintele României - în două tururi de scrutin.
Invitat la televiziunea CNews, apropiată de politicienii francezi de extremă dreapta Marine Le Pen și Eric Zemmour, candidatul AUR la funcția de președinte al României, George Simion, a reușit să jignească Franța chiar la Paris.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a lansat astăzi un mesaj dur la adresa lui George Simion, mesaj îndreptat indirect și împotriva premierului ungar Viktor Orban care îl lăudase vineri pe Simion pentru discursul său "suveranist și pro-creștin".
Nicușor Dan, candidat la funcția de președinte al României, cel care se va înfrunta în turul al doilea al prezidențialelor cu George Simion (AUR), a prezentat astăzi rezultatele unui sondaj de opinie realizat la comanda sa.