
La finalul acestei săptămâni, pe circuitul de la Zărnești - Brașov a avut loc etapa a III-a a Campionatului Național Individual la Motocros, la care au participat și mai mulți sportivi de la MC Lido Câmpina, club fondat și condus de Cătălin Duță.

La finalul acestei săptămâni au loc mai multe competiții sportive în Câmpina și împrejurimi sau cu implicarea unor sportivi ori echipe din această zonă.

La finalul săptămânii trecute, pe circuitul de la Moreni a avut loc etapa a doua a Campionatului Național de Motocros, la start fiind prezenți și sportivi de la MC Lido Câmpina.

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive în Câmpina și împrejurimi sau în care sunt implicați sportivi din această zonă.

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, la Balș, în județul Olt, a avut loc prima etapă a Campionatului Național Individual de Motocros.

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe evenimente sportive cu implicarea unor cluburi sau sportivi dn Câmpina și împrejurimi.

Federația Română de Motociclism a anunțat calendarul Campionatului Național Individual de Motocros, una dintre echipele ai cărei sportivi particioăă constant la etape fiind CS Lido Câmpina, club fondat și condus de multiplul campion Cătălin Duță.

Pe un circuit amenajat în zona localității Mărăcineni, din județul Buzău, a avut loc zilele trecute Cupa „Enduroland”, ediția a II-a, concurs care a contat și ca primă etapă a Campionatului Regional de Endurocros al Zonei Est.

La Ciolpani a avut loc, la finalul săptămânii trecute, ultima etapă a Campionatului Național de Motocros, la startul căreia s-au aliniat și mai mulți sportivi de la MC Lido Câmpina.

La acest final de săptămână au loc mai multe evenimente sportive la care vor participa și echipe sau sportivi din Câmpina și împrejurimi.