La Bucureşti a avut loc astăzi etapa finală a Campionatului Naţional Şcolar, organizat de Federaţia Română de Atletism şi Ministerul Educaţiei. Câmpina a fost din nou bine reprezentată, prin sportivi de la CSS Constatin Istrati, club coordonat de prof. Nicolae Pavel. Două clasări pe podium, dintre care una pe cea mai înaltă treaptă şi un nou titlu de campioană naţională pentru Ioana Plăvan, la aruncarea suliţei.
45,25 metri a fost aruncarea care i-a adus Ioanei Plăvan un nou titlu naţional, în cel mai bun sezon de până acum al sportivei antrenate de Nicolae Pavel.
Cealaltă clasare pe podium a fost reuşită de Andreea Lungu, doar în clasa a 7-a, care s-a clasat pe locul al doilea şi a obţinut titlul de vicecampioană naţională şcolară în proba de aruncarea discului, cu o aruncare de 40,04m.
De asemenea, se cuvine subliniată o altă performanţă notabilă, la 110m garduri, acolo unde Călin Dumitrache a sosit pe locul al cincilea, cu 16,19 secunde.
Vineri după-amiază a avut loc primul meci din cadrul etapei a 31-a din Liga A Prahova, la fotbal. Celelalte meciuri vor avea loc sâmbătă și duminică.
După ultima etapă intermediară a sezonului, la finalul acestei săptămâni sunt programate jocurile contând pentru etapa a 31-a din Liga A Prahova. Iată programul și delegările:
Alexandru Ștefan Pădure are 17 ani, s-a născut la Ploiești și a fost descoperit la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" din Câmpina de antrenorul emerit Cristian Maliș și profesorul Gabriel Vodă, care căutau tineri talentați și dornici de performanță. De aici a început drumul lui în canotaj.
Câmpineii au dominat destul de clar partida de la Gura Vitioarei, cu formația Tineretul.