Membrii Asociației 'Tradiția Militară' au defilat și anul trecut alături de oficialitățile de la Câmpina la deschiderea Festivalului 'Serbările Toamnei'. Anul acesta, pe lângă defilare și prezentarea onorului, soldații le-au oferit câmpinenilor o scurtă demonstrație militară, aplaudată de toți cei prezenți (video).
A fost un moment inedit, mai ales că soldații au făcut și o prezentare a costumelor pe care le purtau. Trebuie să știți că Asociația 'Tradiția Militară' este prima organizație de profil înscrisă oficial în România și reprezintă țara noastră la Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare. Asociația a fost înființată în anul 2004 și în toată această perioadă a participat la numeroase acțiuni specifice în țară și străinătate (defilări, gărzi de onoare, demonstrații, exerciții tactice, reconstituirea unor bătălii). Membrii asociației sunt civili și au diverse meserii: medici, ingineri, arhitecți, profesori etc, pe toți legându-i dorința de a promova tradițiile militare românești și de a insufla publicului respectul față de soldați, față de armată, față de istorie.
Citiți și Serbările Toamnei - Câmpina 2016, deschiderea oficială. Cu oficialități multe și public puțin
Serbările Toamnei - Câmpina 2016. Premierea elevilor olimpici și sportivilor cu rezultate deosebite

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.

La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc sâmbătă, 10 octombrie, Undefined Festival, o sărbătoare a pasionaților de tehnologie, eveniment organizat de Team Undefined, echipa de robotică a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”.

În perioada 14-16 octombrie va avea loc la București prima ediție a programului de educație medicală European Summer School of Ultrasound for Surgeons, program coordonat de medicul câmpinean Călin Tiu. Această inițiativă urmează unei serii de cursuri asumate din 2017 de către European Association for Endoscopic Surgery și preluate de către Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică.

După cum știți, în fiecare an de Sfânta Parascheva, la Breaza are loc tradiționalul Târg de Toamnă, care este organizat în cadrul manifestărilor de Zilele Orașului. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe parcursul a patru zile, 11-14 octombrie.