CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/

Serbările Toamnei - Câmpina 2016, deschiderea oficială. Cu oficialități multe și public puțin

- Eveniment -

Serbările Toamnei - Câmpina 2016, deschiderea oficială. Cu oficialități multe și public puțin

Sub semnul lui Grigorescu, dar... fără Grigorescu. Aceasta ar fi o primă concluzie legată de a IX-a ediție a 'Serbărilor Toamnei'. Povestea asta cu temă în temă nu prinde deloc. Dacă avem un festival care se numește 'Serbările Toamnei', păi să-l lăsam așa, doar sub semnul toamnei, decât să-i schimbăm tematica, dar acțiunile să fie cele din fiecare an.

Cinci pictori în parcul de la Ceas și un simpozion la Casa de Cultură - asta nu înseamnă că am organizat un festival dedicat maestrului Grigorescu. Nu, este tot Festivalul 'Serbările Toamnei', cel din fiecare an, cu parada oficialităților, fanfară, mașini de epocă și soldați, discursuri, grătare, două 'statui vii' și spectacole. De aceea, în toate știrile noastre vom scrie despre Festivalul 'Serbările Toamnei', fără Grigorescu. Pentru că așa a fost.
Iar acum să vedem concret cum a fost. Sau cum am văzut noi că a fost, pentru că este posibil ca unii dintre dvs. să aibă altă părere. La deschiderea oficială au participat mai multe oficialități decât de obicei, dar mai puțini câmpineni. Am avut primar și consilieri locali (de la toate partidele), trei deputați, consilieri județeni, primari din localități din zonă (Cornel Nanu - Cornu, Gheorghe Stoica - Bănești, Adrian Ungureanu - Brebu, Gheorghe Ilie - Telega, Lucian Costea - Valea Doftanei și Emanoil Savin - Bușteni), viceprimarul de la Ploiești (George Pană), delegații din Cimișlia - Republica Moldova și Kumanovo - Macedonia (localități înfrățite cu Câmpina), cetățeni de onoare ai municipiului. Și aproape toate oficialitățile au urcat pe scenă după tradiționala defilare de la Hotelul Muntenia până la fosta Casă a Cărții. Practic, s-a umplut scena. Le-au adresat câteva cuvinte câmpinenilor primarul Horia Tiseanu, deputații Grațiela Gavrilescu, George Ionescu și Virgil Guran, primarul din Cimișlia - Gheorghe Răileanu și un reprezentant al delegației din Kumanovo. 
Pe scurt, a fost o deschidere oficială clasică, dar cu mult mai puțină lume în fața scenei decât de obicei și cu doar câteva aplauze răzlețe la discursuri. Cu o scenă cam debilă pe care, după ce au coborât oficialitățile și după acordarea premiilor pentru olimpici și sportivi (subiect despre care vom scrie separat), dansatorii nu au mai putut urca. Pentru siguranța lor, ansamblurile folclorice și celelalte formații de copii au dansat în fața scenei, pe asfalt. Asta este o mare bilă neagră pentru organizatori. Din punctul nostru de vedere, dezamăgitor a fost și faptul că atâția copii care urmau să cânte și să danseze au așteptat mai bine de o oră, la 30 de grade Celsius, să se aranjeze scena. Dar cum acest lucru a durat mai mult, s-a luat decizia ca spectacolul din timpul zilei să se desfășoare, în cea mai mare parte, în fața scenei. 
Despre terasele cu mici, pastramă, bere etc, nu comentăm. De vreme ce vânzarea a mers foarte bine, iar seara toate terasele erau pline, înseamnă că oamenilor le-a plăcut și s-au simțit bine. Ar trebui să menționăm aici și bila albă pe care noi le-o acordăm organizatorilor: comercianții romi au lipsit cu desăvârșire din centrul Câmpinei. Cu toate insistențele lor de a-și vinde tuciurile, acadelele și baloanele, nu au fost lăsați de polițiști și jandarmi, pentru că așa a fost ordinul. În definitiv, pentru ei s-a organizat în vară Ziua Romilor, așa că nu se pot plânge de discriminare.

Citiți și Serbările Toamnei - Câmpina 2016, inedită demonstrație a Asociației 'Tradiția Militară'

Serbările Toamnei - Câmpina 2016. Premierea elevilor olimpici și sportivilor cu rezultate deosebite


18 Sep 2016 11:00 10930 vizualizari


Comentarii






1075 vizualizari 26 Jun 2025 22:19 Câmpina Summer Park Music. Primele două concerte vor avea loc pe 5 și 6 iulie, pe esplanada Casei Tineretului

Câmpina Summer Park Music. Primele două concerte vor avea loc pe 5 și 6 iulie, pe esplanada Casei Tineretului

Câmpina Summer Park Music a fost unul dintre evenimentele frumoase organizate anii trecuți, pe parcursul verii, în centrul municipiului.

citeste mai mult
653 vizualizari 26 Jun 2025 10:54 Sub un soare strălucitor, la Câmpina a fost sărbătorită Ziua Drapelului

Sub un soare strălucitor, la Câmpina a fost sărbătorită Ziua Drapelului

26 Iunie este Ziua Drapelului, eveniment marcat și la Câmpina sub un soare strălucitor, în prezența câtorva zeci de oameni.

citeste mai mult
750 vizualizari 25 Jun 2025 20:22 A fost stabilită componența juriului la Festivalul Național de Teatru ”Eusebiu Ștefănescu” Câmpina

A fost stabilită componența juriului la Festivalul Național de Teatru ”Eusebiu Ștefănescu” Câmpina

La începutul lunii iulie, Câmpina va fi gazda primei ediții a Festivalului Național de Teatru ”Eusebiu Ștefănescu”.

citeste mai mult
547 vizualizari 24 Jun 2025 21:53 Ziua Universală a Iei a fost marcată și la Câmpina

Ziua Universală a Iei a fost marcată și la Câmpina

24 Iunie este Ziua Universală a Iei Românești, în zi de mare sărbătoare creștină - Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica. Momentul a fost marcat și la Câmpina în cadrul unui mic spectacol care a avut loc marți, 24 iunie, la ceas de seară, pe scena Casei de Cultură ”Geo Bogza”.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV