Festivitatea de deschidere a noului an școlar la AMUS - Școala Postliceală "Louis Pasteur" a avut loc în această după-amiază și au participat atât actuali cursanți ai instituției, cât și foști elevi care au terminat cursurile în vara acestui an, dar au dorit să retrăiască bucuria primei zile de școală alături de foștii lor profesori.
Aproximativ 200 de elevi au început astăzi un nou an școlar la AMUS, la cele două specializări - asistent medical de medicină generală şi asistent farmacie. Au fost momente emoţionante, s-au acordat premii, atât petru rezultatele la învăţătură, dar şi peste 100 de premii pentru participarea la activităţi extracuriculare. De asemenea, şefa promoţiei care a încheiat cursurile în vară a predat “cheia succesului” următoarei promoții, adică elevilor din anul III de studiu.
Pregătirea elevilor de la Şcoala Postliceală „Louis Pasteur” Câmpina este asigurată de peste 20 de cadre didactice, într-un sediu bine dotat, care include opt săli de clasă, dintre care trei laboratoare (de informatică, farmacie şi nursing) şi două cabinete (anatomie şi farmacie).

Se împlinesc astăzi 108 ani de la unirea Basarabiei cu România, primul mare act politic care a deschis drumul anului istoric 1918.

Agenția Matos Imobiliare Câmpina oferă servicii complete pentru cei care doresc să tranzacționeze o proprietate. De-a lungul unui mic serial vom arăta serviciile acestei agenții și de ce este bine să aplelezi la un specialist într-o asemenea tranzacție.

Senatorii au aprobat luni modificarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Principala modificare este aceea că alocația de hrană destinată copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) nu va mai fi acordată în bani, ci transformată în masă caldă sau pachet alimentar.

Agenția Matos Imobiliare Câmpina vă va prezenta poveștile de succes ale unor oameni simpli, care și-au văzut visul împlinit - casa lor, una dintre condițiile minimale pentru un trai decent.