Pe Strada Dealului din municipiul Câmpina, pe porțiunea recent modernizată, a fost marcată pe asfalt o trecere de pietoni. Imediat după curbă, spre Calea Doftanei. A fost semnalizată chiar și cu indicatoare, pentru că este treabă serioasă. Chiar dacă unul dintre indicatoare este "ascuns" după un stâlp (pe sensul de coborâre spre Calea Doftanei), nu contează... Măcar de ar fi asta singura problemă.
Dar priviți și dumneavoastră fotografiile. Avem o trecere de pietoni de nicăieri, către niciunde, am spune noi, pentru că trotuare nu există, iar pietonii nu pot merge decât pe carosabil. Și să vrea să traverseze, nu ar avea pe unde să meargă. Locația trecerilor de pietoni din Câmpina este stabilită de o comisie formată din reprezentanți ai Primăriei și Poliției Municipale, prin urmare, și această trecere de pietoni există cu avizul reprezentanților celor două instituții, ceea ce este extrem de trist. Iar dacă această trecere de pietoni există doar pentru a mai bifa achiziția unor indicatoare și a justifica modul în care se consumă vopseaua pentru marcaje, atunci e și mai trist.

Problemele economice de la nivel național se văd pe plan local și în creșterea numărului de șomeri.

Lucrurile se prezintă din ce în ce mai rău din punct de vedere economic. Este o constatare ușor de făcut de oricine...

OMV Petrom a realizat modernizarea Institutului de Cercetare și Proiectare Tehnologică de la Câmpina, una dintre cele mai importante componente fiind depozitul de carote, inaugurat în noiembrie 2015.

Am plecat de la sumele uriașe pe care administrația câmpineană le cheltuie în fiecare an pentru mentenanța semafoarelor. Și a apărut ideea de a înlocui semafoarele cu sensuri giratorii. O soluție cu multiple avantaje...