Invitat la o emisiune la CâmpinaTV.ro, președintele PSD Câmpina, Dan Ioan Mușat a vorbit despre faptul că ”Din 2020, Câmpina este într-o decădere continuă”. De asemenea, cu același prilej, Dan Ioan Mușat a mai făcut o serie de afirmații interesante.
Una dintre aceste afirmații a vizat activitatea unora dintre consilierii locali, remarcând că ”de la începutul acestui mandat și până acum, domnul primar a trecut de la o echipă de volei (n.n. - cei cinci consilieri care au votat de la început proiectele sale), la una de fotbal, având acum 11 consilieri care îi sunt loiali”, a spus Mușat. Și a făcut o radiografie a activității celor șase, care au trecut în cursul acestui mandat de partea primarului. Iar referindu-se la cei doi consilieri PNL, liderul social-democraților câmpineni a spus: ”Avem doi consilieri PNL, din care unul, Florin Marcu, ne atacă constant că noi ne opunem dezvoltării orașului și nu votăm proiectele cu fonduri europene, deși domnia sa în anul 2021 nu a votat proiectul cu camerele video de supraveghere, proiect cu fonduri europene. Ba mai mult, cei doi consilieri PNL au sesizat la acel moment Prefectura privind legalitatea adoptării acelui proiect. Vin acum, în 2024, și spun că PSD-ul se opune dezvoltării orașului și proiectelor cu fonduri europene. Dacă au sesizat Prefectura, putem să spunem că s-au opus dezvoltării orașului, accesării de fonduri europene și blochează fondurile europene, cum reclamă domnul primar în cazul nostru?! Mai mult, același consilier local Florin Marcu vine acum pus pe scandal că s-au dat terenurile câmpinenilor de pe râul Doftana, ba chiar l-am văzut vehement întrebând cine a votat acele proiecte, dar oricine poate constata că în anul 2010, când domnul Marcu era consilier local, vota fix pentru acele concesiuni”, a mai spus Dan Ioan Mușat, președintele PSD Câmpina.

În spațiul public circulă o imagine cu Gabriel Cojocaru, de la Barracuda Câmpina, alături de un sportiv despre care se spune că este fiul lui Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale. Imaginea este trucată, iar Gabriel Cojocaru a venit cu o serie de precizări:

În cadrul unei conferințe de presă organizată luni, 5 octombrie 2026, Partidul Câmpina Curată a tras un foarte important semnal de alarmă cu privire la lucrările de apă și canalizare care se derulează în municipiul Câmpina. Mai mult decât atât, PCC propune convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, dedicată exclusiv lucrărilor de apă și canalizare.

Campania "AUR te aude" a continuat la Câmpina, zilele trecute, alături de liderii locali ai acestei formațiuni politice fiind prezent și senatorul Cezar Petre.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Livia Lupu, se va retrage din administrația locală și va pleca din PSD. Anunțul a fost făcut vineri, 4 septembrie 2026. Livia Lupu spune că decizia are la bază motive strict personale.