UPDATE - Două persoane au fost transportate la spital cu ambulanța. Este vorba despre o femeie de 34 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral și un bărbat de 39 de ani, care a suferit un traumatism toracic.
Un nou accident rutier în care este implicat și un microbuz de transport persoane s-a produs sâmbătă, 12 ianuarie, în jurul orei 11.00, pe DN1, la ieșirea din Comarnic, pe sensul de mers spre Sinaia. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, microbuzul a intrat într-un autoturism care circula în aceeași direcție. În cele două vehicule se aflau în total 15 persoane (opt călători în microbuz și șapte pasageri în autoturism).
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a intervenit cu o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță Smurd. La locul accidentului s-au aflat, de asemenea, echipaje de la Poliție și Serviciul Județean de Ambulanță. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, toate cele 15 persoane din vehiculele implicate în accident sunt conștiente și nu au suferit traumatisme grave. Sunt evaluate medical la locul accidentului și urmează să se stabilească dacă se impune sau nu transportul la spital al vreunei persoane. În același timp, Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest accident.
Vă reamintim că un accident similar a avut loc vineri seară, pe DN1, la Bănești, când un microbuz nu a păstrat distanța în mers și a izbit o autoutilitară care circula în fața sa. În microbuz se aflau 21 de persoane, din care trei au fost transportate la spital.

Joi, 12 noiembrie, de la ora 16.30, în sala de ședințe de la sediul Primăriei Câmpina, primarul Irina Nistor a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local.

Partidul Câmpina Curată i-a transmis primarului Irina Nistor un răspuns la adresa și documentele transmise de Primărie către consilierii locali, pe tema sensibilului subiect al microbuzelor / minibuse electrice.

Luni, 9 noiembrie 2026, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate cu elemente DALI aferent obiectivului de investiții „Lărgire la 4 benzi DJ 236, construire pasaj și resistematizare la intersecția cu DN1 și DN1B”.

Primăria Câmpina ne-a trasnmis, luni dimineață, un punct de vedere referitor la proiectul privind achiziția de microbuze electrice, ca urmare a discuțiilor și reacțiilor apărute în urma ședinței extraordinare a Consiliului Local în care s-a aprobat acest proiect.