CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

E oficial. Horia Tiseanu este urmărit penal în dosarul ”Calea Dacia”

- Actualitate -

E oficial. Horia Tiseanu este urmărit penal în dosarul ”Calea Dacia”

În urmă cu mai bine de o lună, dezvăluiam că DNA a reactivat dosarul ”Calea Dacia”, un dosar început în anul 2015, după o anchetă a DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă), o anchetă ”in rem” și care, spuneam atunci, va ajunge foarte probabil să devină ”in personam”.

Confirmarea a venit curând, la solicitarea colegilor de la "Adevărul", DNA precizând că Horia Tiseanu, fostul primar al municipiului Câmpina, inclusiv la momentul derulării proiectului ”Modernizare Calea Dacia”, este acuzat de ”folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă calificată”.
Între timp, în ultima lună, mai mulți foști și actuali angajați ai Primăriei Câmpina s-au perindat pe la DNA, unde au dat declarații, părând că lucrurile se vor termina la DNA destul de repede și, cel mai probabil, Horia Tiseanu va fi trimis în instanță pentru acuzele formulate de procurorii DNA.
Vă reamintim că Horia Tiseanu mai are un proces pe rol la Tribunalul Prahova, unde este acuzat tot de procurorii DNA de fapte de corupție, un proces care se derulează de mai bine de trei ani, dar la care s-a reluat administrarea probelor, după ce judecătorul a fost promovat la o instanță superioară.


13 Dec 2021 21:11 3505 vizualizari


Comentarii






  • 14.12.2021 20:01 Chiulangiul Chestiile astea de frauda si coruptie de obicei au cativa actori, iar unul din ei trebuie sa aibe grija de finante si sa acopere urmele. E greu sa faci treburi din astea de unul singur fara sa nu ai ceva acomplici. Cina a fost mana lui dreapta pentru asta?
  • 14.12.2021 12:52 Diss Ca să ii răspund d-ului Gbeorghe: da ,Cămpina are exact conducătorii pe care ii merită.
  • 13.12.2021 23:04 Dinu Gheorghe Horia Tiseanu este cercetat penal în două dosare pentru fapte de corupție. În primul dosar sunt mai multe acorduri de recunoaștere a vinovăției și chiar dacă se readministrează probele, se pare că merge destul de repede. Martorii doar confirmă susținerea declarațiilor inițiale. În acest nou/vechi dosar, de asemenea, lucrurile merg repede. Deci, este doar o chestiune de timp până când Horia Tiseanu va fi condamnat (cu suspendare sau executare). Indiferent de situație, este momentul să se retragă din viața publică. Asta despre fostul primar. Actualul primar, Alin Moldoveanu, este deja condamnat penal definitiv pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Cu ce a greșit acest oraș? Are acest oraș conducătorii pe care îi merită?
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
688 vizualizari 04 Nov 2026 17:01 Joi, 5 noiembrie, se oprește furnizarea apei pe mai multe străzi din Câmpina, precum și în cartierele Păcuri și Turnătorie

Joi, 5 noiembrie, se oprește furnizarea apei pe mai multe străzi din Câmpina, precum și în cartierele Păcuri și Turnătorie

HidroPrahova a anunțat că joi, 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00-12.00, va fi oprită apa pe mai multe străzi din Câmpina.

citeste mai mult
886 vizualizari 04 Nov 2026 14:04 Hidro Prahova a cerut Primăriei Câmpina aviz de spargere pentru încă 34 de străzi. Frumos pe hârtie, probleme în teren

Hidro Prahova a cerut Primăriei Câmpina aviz de spargere pentru încă 34 de străzi. Frumos pe hârtie, probleme în teren

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Câmpina din 27 octombrie 2026, consilierul local Rudolf Leica (PCC) a cerut convocarea unei ședințe la care să participe reprezentanții Hidro Prahova și Terra Gaz - firma constructoare, adică principalele părți implicate în proiectul privind rețelele de apă și canalizare.

citeste mai mult
449 vizualizari 04 Nov 2026 13:16 Aproape 2.800 de candidați vor susține, la Câmpina, proba scrisă a examenului de admitere la Școala de Poliție “Vasile Lascăr”

Aproape 2.800 de candidați vor susține, la Câmpina, proba scrisă a examenului de admitere la Școala de Poliție “Vasile Lascăr”

Sâmbătă, 7 noiembrie, va fi nebunie mare în Câmpina. 2.788 de candidați la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” susțin proba scrisă a examenului de admitere. Mulți dintre ei vin însoțiți de părinți sau prieteni.

citeste mai mult
928 vizualizari 04 Nov 2026 13:13 Scandal în ședința Consiliului Local Câmpina! 360.000 euro costul unui mini-bus într-un proiect european!

Scandal în ședința Consiliului Local Câmpina! 360.000 euro costul unui mini-bus într-un proiect european!

Miercuri dimineață a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Câmpina, în care - printre altele - s-a discutat și aprobat un proiect de hotărâre privind achiziția de microbuze electrice.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV