Administrația câmpineană a stabilit data la care se va desfășura cea de-a opta ediție a Festivalului 'Serbările Toamnei', precum și tema ediției din acest an. Astfel, festivalul va avea loc în cel de-al treilea week-end al lunii viitoare (17-18 septembrie), tema fiind una deosebită - viața și opera maestrului Nicolae Grigorescu.
Asta nu înseamnă că nu vor exista și terase, din contra, vor fi mai multe decât în anii precedenți. Tema festivalului va fi scoasă în evidență printr-un simpozion dedicat pictorului Nicolae Grigorescu și prin aducerea mai multor artiști plastici care să picteze și să expună în pasajul de la Ceas și în Parcul Milia. Probabil că va fi expusă undeva la vedere și pensula uriașă (foto) cu care Câmpina a intrat în Cartea Recordurilor în anul 2009 (pensula are 4 metri și cântărește 30 kg).
Simpozionul ar putea reprezenta o ocazie ca, pe lângă viața și opera maestrului Grigorescu, să se vorbească și de o dorință mai veche a câmpinenilor - cea de preluare de către administrația câmpineană a Muzeului Memorial 'Nicolae Grigorescu'. Această instituție se află în Câmpina, dar aparține Consiliului Județean. Nu știm dacă se va discuta și despre acest lucru, era doar o idee. Noi considerăm că preluarea Muzeului 'Grigorescu' ar fi benefică pentru municipiul nostru. S-a demonstrat asta și în cazul Muzeului Hasdeu.
În următoarele zile, Primăria Câmpina va organiza o selecție de oferte pentru desemnarea firmei care se va ocupa de 'Serbările Toamnei' și în funcție de acest lucru se va ști și ce artiști vor cânta în cele două seri de festival. Vă vom informa în momentul în care programul va fi definitivat.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...