CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Locurile de agrement din Câmpina de altădată. Ștrandul acoperit, o ruină de peste 20 de ani

- Social -

Locurile de agrement din Câmpina de altădată. Ștrandul acoperit, o ruină de peste 20 de ani

CâmpinaTV.ro vă prezintă un nou serial, de această dată despre locurile de recreere și agrement din Câmpina de altădată. Și nu va fi nevoie să ne întoarcem foate mult în timp, pentru că, până mai acum câțiva ani, în Câmpina existau destule locuri în care să-ți petreci timpul în mod plăcut. Într-un episod anterior am scris despre "Ștrandul de la teatru", devenit o anexă nefuncțională a unui cămin privat pentru îngrijirea bătrânilor. În rândurile următoare vă reamintim de ștrandul acoperit de pe Strada Schelelor. Nu erau multe localități în țară, înainte de 1989, care să se poată lăuda cu un ștrand acoperit. Câmpina avea...

Ștrandul acoperit (ștrandul nr.2 al orașului) a existat până acum vreo 22 de ani, când societatea care deținea tot complexul sportiv, IRUE, l-a vândut unui investitor privat - SC Erin SRL, administrată de Dan Ungureanu. Investitor este un fel de a spune. Este cel care deține o altă "pată neagră" de pe obrazul Câmpinei - turnul înclinat. Acum, ștrandul acoperit și întreaga bază sportivă de acolo reprezintă o proprietate privată, izolată, protejată video, cu garduri suprapuse, prin care greu se poate vedea ceva din ceea ce este înăuntru, ca o cazarmă. Aici a fost Ștrandul numărul 2, o mândrie a câmpinenilor. La doi ani după achiziționarea bazei sportive, s-a pus lacăt. Și exact pe locul fostului ștrand a început apoi construcția unei clădiri, probabil un hotel. O clădire care, ca și monstrul de beton din centrul Câmpinei, este neterminată. Din ștrandul acoperit nu a mai rămas nimic, poate doar amintirile câmpinenilor care s-au bucurat cândva de acest loc minunat. Terenurile de tenis și volei mai există, dar nu sunt întreținute. Și când ne gândim că pe vremuri aveau și nocturnă... În aceeași incintă a mai apărut o casă, în spatele clădirii neterminate, undeva spre Capela Hernea de pe Aleea Parcului, monument istoric aflat acum la doar un metru de gardul din beton ridicat de proprietarul fostei baze sportive.
Și nimeni nu poate face nimic, autoritățile ridicând sugestiv din umeri ori de câte ori se discută acest subiect. Este drept, e o proprietate privată, dar doar pentru că cineva, la un moment dat, a avut bani mulți și a cumpărat acest loc, nu înseamnă că își poate bate joc de oricine, de orice, până la urmă de un oraș întreg.


07 Jul 2019 09:06 5464 vizualizari


Comentarii






  • 01.09.2021 22:09 porto rico un exemplu de proprietate impozitata cu 500 la suta,la fel imobile parasite sunt si pe 1 mai si kogalniceanu,b p hasdeu 2 ,spre milcovului si spre parc unde se vand pepeni.politia are alte planuri.nu e rau sa dai amenzi dar sa stii cui.
  • 08.07.2019 09:25 petrescu In urma acestui individ ramane numai ruine,chiar legislatia este de partea acestor indivizi,alo,chiar nu exista oameni ce inteleg si pot actiona pentru corectia acestor asa zise investitii de tip ruine?
107 vizualizari 11 Nov 2026 07:36 Miercuri, 11 noiembrie 2026. Meniul zilei la restaurante din Câmpina și împrejurimi

Miercuri, 11 noiembrie 2026. Meniul zilei la restaurante din Câmpina și împrejurimi

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

citeste mai mult
433 vizualizari 10 Nov 2026 13:09 La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

citeste mai mult
1869 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
1667 vizualizari 02 Nov 2026 09:47 Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV