CONTACT
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/

Zece ani de la lansarea celui mai spectaculos proiect pentru Câmpina. Rămas doar pe hârtie...

- Social -

Zece ani de la lansarea celui mai spectaculos proiect pentru Câmpina. Rămas doar pe hârtie...

Pe 14 iunie 2010, într-o conferință desfășurată într-un format inedit la sediul Primăriei Câmpina, se anunța consens politic între partidele reprezentate în Consiliu Local pentru realizarea celui mai îndrăzneț proiect pentru Câmpina, un proiect spectaculos care ar fi schimbat complet centrul localității - un pasaj subteran de la Salcie până la Spitalul Municipal (adică pe Bulevardul Carol I, între intersecțiile cu străzile Toma Ionescu și Henri Coandă), cu un pasaj pietonal deasupra, completat de spații comerciale și spații verzi. Un proiect pe care și-l asumau primarul Horia Tiseanu (PD-L), viceprimarul Ion Dragomir (PSD), liderul PNL – Virgil Guran, consilierul local Luminiţa Dumitrescu – din partea PIN, dar şi deputatul PD-L Florin Anghel. Toţi declarau atunci că susţin această investiţie extraordinară. Astăzi, acest proiect putea fi gata, dar n-a fost să fie...

Ideea pasajului subteran din centrul Câmpinei a părut a veni oarecum din senin, fără a exista discuții preliminare pe marginea acestui subiect. Totuși, toți cei prezenți la conferința de acum exact zece ani erau foarte optimișiti și încrezători. 
”Este vorba despre o investiţie serioasă, care va schimba zona centrală pentru următorii 20-30 de ani”, a declarat la momentul respectiv primarul Horia Tiseanu.
”Important este că vrem să redăm centrul pietonilor. Este un proiect extraordinar! În zona centrală am mai făcut o alee, am mai schimbat o bancă, am mai pus un pom. Dar acest proiect este cu totul şi cu totul altceva”, a spus tot atunci și viceprimarul Ion Dragomir.
“A fost ideea arhitecţilor să închidem centrul municipiului şi cred că e cea mai bună idee. Este un proiect complex, foarte scump şi foarte greu de realizat. Va trebui să găsim finanţare pe măsură. Putem atrage bani din zona privată, putem încerca să accesăm fonduri europene. Dar nu vreau să creadă cineva că Primăria s-a lansat în proiecte SF. Este un proiect scump, dar este un proiect realizabil”, a afirmat deputatul Florin Anghel.
“De obicei, noi criticăm. Dar când se face un lucru bun, atunci îl susţinem. Considerăm că este un proiect important pentru Câmpina, cel mai important din perioada post-decembristă”, a spus și liderul opoziției locale de atunci, președintele liberalilor, Virgil Guran. 

Cei prezenți la acea conferință de presă nu au știut să spună nici cât costă un asemenea proiect, nici când va începe, nici cât va dura. Cu toate acestea, erau foarte siguri și optimiști că se va face.
În toamna aceluiași an, avea loc concursul de soluții, până la 16 noiembrie 2010 fiind depuse la Ordinul Arhitecților nu mai puțin de 50 de proiecte. Acestea aveau să fie expuse și la Casa Tineretului, astfel încât câmpinenii să se poată pronunța asupra lor. În martie 2011 era desemnată câștigătoare lucrarea semnată de arhitect Emanuela Bozin. Proiectul său includea Piaţa Mare – zonă vastă, ideală pentru organizarea unor evenimente, amplasarea unor mini parcuri de distracţii şi terase temporare; Parcul Copiilor (în zona parcului de la Milia), Parcul Seniorilor, spaţii verzi, Piaţa Mică. La acestea se adăugaqu detalii deja cunoscute – pasaj rutier subteran, parcare subterană cu 300 de locuri, magazine etc. Mai trebuie adăugat că la acest concurs de soluții, Primăria Câmpina a oferit și premii - 70.000 lei (premiul I), 50.000 lei (premiul al II-lea), 30.000 lei (premiul al III-lea). Din bani publici, normal.
În aceeași lună, martie 2011, la discutarea bugetului local, liderul liberal local Virgil Guran își schimba "viziunea" și se împotrivea includerii în buget a realizării studiului de fezabilitate pentru acest proiect: „Pentru ce ne trebuie acest studiu dacă noi oricum nu avem banii pentru lucrare?! Un astfel de SF poate ajunge şi la 10 miliarde de lei vechi, bani care nu sunt prinşi în bugetul local. Sunt alte lucruri mai importante decât SF-ul. La început, mi-am dat acordul şi eu pentru o viitoare modernizare a zonei centrale, recunosc, dar le-am spus primarului Horia Tiseanu şi deputatului Florin Anghel că va fi nevoie de fonduri mari şi ei vor trebui să le găsească de vreme ce sunt la putere. Cum nu avem aceşti bani, cerem ca Primăria să renunţe la comandarea studiului de fezabilitate în acest an!”
În februarie 2012, primarul Horia Tiseanu propunea în proiectul bugetului local o serie de lucrări care vizau exact zona respectivă - sens giratoriu la Casa Cărții, modernizarea parcurilor de la Ceas, de la Soldat și Milia. Horia Tiseanu spunea la momentul respectiv că nu s-a renunţat la acel proiect amplu de modernizare a zonei centrale, doar că “punerea lui în practică pare din ce în ce mai îndepărtată, deoarece până acum nu am găsit o axă de finanţare care să ne permită accesarea unor fonduri importante pentru un asemenea proiect”. 
Și nu s-au găsit soluții nici în anii următori și, treptat-treptat, despre acel proiect nu a mai vorbit nimeni... Și nici de banii cheltuiți pentru concursul de proiecte nu a mai vorbit nimeni. Probabil că dacă liderii politici locali de atunci ar fi avut lecțiile învățate, inclusiv din punct de vedere al soluțiilor de finanțare pentru un asemenea proiect, acum am fi vorbit despre un oraș modern, cu un pasaj subteran pentru traficul auto, cu câteva sute de locuri de parcare în plus, cu un amplu pasaj pietonal mai frumos, mai sănătos, mai prietenos cu mediul, mai european. În schimb, astăzi avem în zona centrală aceleași probleme de infrastructură de acum zece ani și ne gândim ce-ar fi fost dacă...


14 Jun 2020 19:22 5507 vizualizari


Comentarii






  • 14.06.2020 19:59 The Mask Proiectul s-a realizat dar nu poate fi vazut decat cu ochii mintii!Ce sa faci cu fonduri europene...maruntis.Aici e liga mare...unde a fost administratie buna s-au miscat lucrurile.Trebuia sa ai cap si o echipa competenta sa poti atrage fonduri europene...fara numar, insa acolo nu poti baga mana,fiecare leu trebuie justificat si cheltuit pe lucrari normale ca pret ,nu umflate.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
667 vizualizari 06 Dec 2025 17:06 Enoriașii Parohiei din Provița de Sus au strâns haine și dulciuri pentru copiii de la Școala pentru Deficienți de Vedere Buzău

Enoriașii Parohiei din Provița de Sus au strâns haine și dulciuri pentru copiii de la Școala pentru Deficienți de Vedere Buzău

La inițiativa preotului Daniel Rândașu, parohul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Provița de Sus, pentru al treilea an consecutiv s-au strâns daruri pentru copiii de la Școala pentru Deficienți de Vedere Buzău.

citeste mai mult
2885 vizualizari 06 Dec 2025 08:17 E bine să știm cine a ajutat Prahova în această criză fără precedent a apei potabile

E bine să știm cine a ajutat Prahova în această criză fără precedent a apei potabile

În această perioadă extrem de grea pentru locuitorii și administrațiile din cele 12 localități rămase timp de o săptămână fără apă, au existat oameni, firme, instituții publice care au ajutat județul Prahova, au dat dovadă de solidaritate și au trimis fie apă, fie mașini.

citeste mai mult
728 vizualizari 05 Dec 2025 10:49 De Ziua Internațională a Voluntariatului, voluntarii ISU distribuie apă la Câmpina

De Ziua Internațională a Voluntariatului, voluntarii ISU distribuie apă la Câmpina

Astăzi, 5 decembrie, de Ziua Internațională a Voluntariatului, voluntarii ISU Prahova sunt alături de comunitatea din municipiul Câmpina, afectată de criza apei.

citeste mai mult
719 vizualizari 04 Dec 2025 19:52 Toalete ecologice achiziționate pentru toate localitățile afectate de criza apei

Toalete ecologice achiziționate pentru toate localitățile afectate de criza apei

În cursul nopții trecute, HidroPrahova a achiziționat, în regim de urgență, peste 120 toatele ecologice, iar joi a început montarea acestora în localitățile Câmpina, Breaza și Poiana Câmpina. Urmează orașul Băicoi și alte zone afectate. Solicitarea privind toaletele ecologice a venit din partea populației, cu precădere a celei care locuiește la blocuri.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV