MAI a stabilit perioadele și condițiile pentru admiterea la școlile de poliție, sesiunile august 2018 și ianuarie 2019. La Școala de Poliție din Câmpina sunt câte 1.300 locuri în fiecare sesiune

Social (Categoria articolului)

Prin dispoziție a directorului general al Direcției Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au fost stabilite condițiile și numărul de locuri pentru admiterea la toate instituțiile de învățământ din subordinea MAI. Este vorba despre siunile de admitere din vara lui 2018 și ianuarie 2019. La Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina vor fi scoase la concurs câte 1.300 locuri la fiecare sesiune de admitere. 

Sesiunea de admitere din vară nu va avea loc în luna iulie, așa cum se anunțase inițial, ci la sfârșitul lunii august și primele zile din septembrie. Mai exact, în perioada 24 august – 4 septembrie 2018. La Școala de Poliție din Câmpina vor fi scoase la concurs 1.300 de locuri, din care 1.279 pentru agenți de poliție în structurile IGPR, 16 pentru Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, 5 locuri pentru Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Din numărul total de locuri, 30 sunt pentru candidați romi și 10 pentru alte minorități.
La sesiunea de admitere din ianuarie 2019 (perioada 10-21 ianuarie) vor fi tot 1.300 locuri, din care 1.275 pentru agenți de poliție în IGPR, 20 pentru Direcția Generală de Pașapoarte și 5 pentru Serviciul de Informații Externe (SIE). De asemenea, 30 locuri sunt pentru romi și 10 pentru alte minorități.
Concursul de admitere la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina va consta, ca și până acum, în probe eliminatorii (contravizita medicală și evaluarea aptitudinilor fizice) și o probă scrisă – un test grilă la limba română și o limbă străină. Evaluarea aptitudinilor fizice se realizează în baza unui traseu practic-aplicativ, ca și la ultima sesiune de admitere, cea din ianuarie 2018.

Criterii și condiții specifice pentru candidați:
a)să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris și vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor și cerințelor de conduită admise și practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale și de până la 23 de ani împliniţi în cursul anului pentru candidaţii la Academia Națională de Informaţii „Mihai Viteazul”;
m) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară, cu excepția candidaților la specialitatea pompieri;
n) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
o) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățământ.

Cererile de înscriere la concursurile de admitere la şcolile postliceale ale MAI se depun, în următoarele termene, la inspectoratele teritoriale din județul de domiciliu (aici având loc și testarea psihologică și o evaluare medicală):
- până la data de 15 iunie 2018 - pentru concursurile de admitere organizate în sesiunea august – septembrie 2018;
- până la 23 noiembrie 2018 - pentru concursurile de admitere organizate în sesiunea ianuarie 2019.
Dosarele de recrutare ale candidaţilor la şcolile postliceale ale MAI şi tabelele nominale cu aceştia se transmit unităţilor de învăţământ de către structurile de recrutare până la
:
- 3 august 2018 – pentru sesiunea de admitere 24 august – 4 septembrie 2018;
- 31 decembrie 2018 - pentru sesiunea de admitere 10 – 21 ianuarie 2019.

Mai multe informații, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, iar în umătoarele zile și pe site-ul Școlii de Poliție Câmpina.

Principalele documente cuprinse în dosarul de recrutare sunt:
1. Cererea de înscriere la concursul de admitere, în funcție de instituția de învățământ;
2. Curriculum vitae - Europass (CV);
3. Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;
4. Copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, a livretului militar;
5. Diploma de bacalaureat şi foaia matricolă; absolvenţii de liceu ai anului în curs vor prezenta actele de studii menţionate/ adeverința de bacalaureat la instituţia de învăţământ, cu ocazia înscrierii;
6. Următoarele documente în copie: certificatul de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, certificatul de căsătorie, precum şi ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
7. Autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
8. Extrasul de pe cazierul judiciar al candidatului, care se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului. Extrasul poate fi înlocuit și de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de candidat;
9. Fişa medicală tip de încadrare în MAI;
10. Certificatul de examinare psihologică;
11. Trei fotografii 3x4 cm și o fotografie 9x12;
12. Alte documente solicitate de către instituţiile de învăţământ/inspectoratele beneficiare.

15873 vizualizari
15

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Ionel 09.07.2018 17:04 Buna ziua.Eu de acuma ma mai pot inscrie la scoala de poliție de la Câmpina?Sau e prea tarziu? Din cate am citit,scria ca doar pana la data de 15 iunie au fost inscrierile...Oare e prea târziu?
  • Admin 09.07.2018 20:11 Pentru sesiunea de admitere august - septembrie 2018, perioada de înscrieri s-a încheiat la 15 iunie. Dacă doriți, o să vă puteți înscrie la toamnă (până la 23 noiembrie 2018) pentru sesiunea de admitere din ianuarie 2019.
  • Hoțaru Daniela 19.07.2018 19:23 Bună ziua.Înțelesesem ca limita de vârstă superioara s-a eliminat, dar am citit aici pe site ca încă este prestabilita la 27 de ani. As vrea sa știu dacă mai este sau nu?
  • Admin 19.07.2018 19:38 Pt. Daniela - Pentru școlile postliceale de poliție, cum este și cea de la Câmpina, criteriul privind limita superioară de vârstă a fost eliminat. Scrie foarte clar în articol că limita superioară de vârstă se păstrează pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale. Adică pentru candidații la școlile militare de subofițeri de jandarmi. Deci - LA ȘCOLILE DE AGENȚI DE POLIȚIE DE LA CÂMPINA ȘI CLUJ NAPOCA NU EXISTĂ LIMITĂ DE VÂRSTĂ!
  • Cruceru Ionut 02.08.2018 14:21 Buna ziua. As dori sa stiu daca tematica pentru sesiunea din ianuarie 2019 s-a modificat.
  • Admin 03.08.2018 09:06 Pt. Ionut Cruceru - Nu s-a modificat tematica pentru sesiunea de admitere din ianuarie 2019.
  • Ionut 07.08.2018 16:33 Buna ziua as dori sa stiu care sunt probele pentru scolile post liceale de politie?
  • Dorin 04.09.2018 19:41 Am fost declarat inapt la testarea psihologica sustinuta in data de 10.07.2018 si as dori sa stiu daca ma pot inscrie pentru sesiunea de examen din ianuarie 2019. Multumesc.
  • stoian carmen 16.11.2018 09:16 Buna ziua.As vrea sa stiu daca in sesiunea ianuarie 2019 pot participa la examen candidati cu media la purtare 8.85 . Va multumesc
  • lucian 10.01.2019 21:12 buna ,limita de varsta sa eliminat si de la scoala de subofiteri de pompieri? multumesc anticipat ptr raspuns
  • Admin 11.01.2019 09:09 Pt. Lucian - Pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri, nu s-a eliminat limita de vârstă. Candidații trebuie să aibă până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs.
  • Gabriela Elena 11.02.2019 23:55 Bună ziua! Se mai fac înscrieri pentru sesiunea din vară în 2019?
  • Iosif N. 09.03.2019 19:32 Buna ziua, Va fi sesiune de inscrieri si in vara anului 2019 similar cu cea din anul 2018? Multumesc
  • Elena 18.03.2019 22:18 Buna ziua, as dori sa va intreb cand se fac inscrierile pentru sesiunea iunie-iulie 2019 pentru Scola de agentii de politie de la Campina. va fii afisat ulterior pe site
  • Admin 19.03.2019 09:21 În acest moment nu știe nimeni când va avea loc examenul de admitere din vara lui 2019 și nici când încep înscrierile. Se așteaptă ordinul MAI prin care se stabilesc numărul de locuri și condițiile de admitere. Imediat cum apare acest ordin, noi vom scrie toate informațiile. În anii precedenți, ordinul era emis undeva spre finalul lunii aprilie, înscrierile la inspectoratele județene se făceau până în iunie, iar admiterea era la finalul lui august - începutul lui septembrie. Deci, să mai avem puțină răbdare.

Social

2535 vizualizari
21 mar. 2019 09:35

Accident în centrul Câmpinei. O autoutilitară a intrat într-un autoturism care circula regulamentar

Accidentul s-a produs pe Bulevardul Carol I, în apropierea notariatelor. O autoutilitară Volkswagen, cu numărul de înmatriculare PH-15-VEE, a ieșit de pe Strada 1 Decembrie 1918 în bulevardul central, prin breteaua din fața "turnului înclinat". Conducătorul auto nu a acordat prioritate și a intrat direct în autoturismul Volkswagen PH-87-NLF, care circula regulamentar pe Bulevardul Carol I, dinspre centrul localității.

3169 vizualizari
20 mar. 2019 07:20

Poliția caută trei copii dispăruți dintr-un centru de plasament din Câmpina

UPDATE ora 19.45 - Cei trei minori au fost găsiți în comuna Apostolache, acolo unde locuiește tatăl lor.

Poliția Municipală Câmpina a fost sesizată, în cursul serii trecute, de reprezentanții unui centru de plasament din localitate, despre faptul că trei dintre băieții cazați la centru au părăsit instituția și nu au mai revenit. Este vorba despre Iulian Andrei (14 ani), Ionuț Andrei (13 ani) și Sebastian Andrei (14 ani). Polițiștii au demarat activitățile procedurale pentru găsirea celor trei minori.

Alte stiri recente

558 vizualizari
21 mar. 2019 21:04

Liga A Prahova, etapa a 19-a. Avancronici și delegări

Sâmbătă și duminică au loc meciurile etapei a 19-a din Liga A Prahova. Capul de afiș al rundei pare a fi la Păulești, dar și la Brebu, Coada Izvorului sau Urlați se anunță meciuri interesante. Iată programul cu scurte avancronici și cu delegările arbitirlor și observatorilor:

839 vizualizari
21 mar. 2019 17:30

Anunț public privind închirierea unor spații comerciale din corpul C1 al Pieței Centrale Câmpina

Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina anunță organizarea unei licitații publice deschise cu strigare pentru închiriere spații comerciale din Complexul CORP C1 al Pieței Centrale, după cum urmează: 
1. Două spații comerciale în suprafață de 38 mp
Destinație: comercializare carne, produse din carne și alte produse agroalimentare conform HGR nr. 348/2004. Prețul de pornire al licitației este de 2,5 lei/mp/zi aprobat prin HCL Câmpina din 31.01.2019. Tariful de închiriere este scutit de TVA. Prioritate pentru închirierea spațiilor în suprafață de 38 mp o au dosarele cu LICENȚE DE FABRICAȚIE ÎN DOMENIUL PRODUCȚIEI DE PRODUSE ALIMENTARE.