După ce a reușit în urmă cu o săptămână să învingă cu scorul de 2-1, într-un meci amical pe Tricolorul Breaza, echipa din Liga a 3-a, CS Câmpina a înregistrat același scor și în meciul amical susținut sâmbătă, în fața formației AFC Brebu, din campionatul județean.
Elevii lui Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu nu numai că au obținut o victorie, importantă mai degrabă din punct de vedere psihologic, dar arată un joc mai bun de la un meci la altul, indiferent de numele adversarului. Acum, în jocul de sâmbătă, câmpinenii au obținut victoria prin golurile marcate de Badea și Merluță, golul de onoare al breneilor fiind realizat de Dima.
CS Câmpina a evoluat în formula: Cord - Banu, Merluță, Năstase, Crețu, Nichifor, Bej, Cl. Dumitrescu, G. Dumitru, Badea, Bobeică. Au mai jucat: Antal - Tocitu, Șchiopu și Amar.
Sâmbăta viitoare, pe 10 februarie, CS Câmpina va disputa un nou meci amical în fața formației CS Cornu.

Caracteristica jocului de la Zalhanaua a fost calitatea foarte slabă a suprafeței de joc.

Derby-ul campionatului s-a jucat sâmbătă dimineață, între ocupantele primelor două locuri. Runda s-a încheiat duminică.

Băneștenii au fost cei care au deschis scorul, la finalul primului sfert de oră de joc. Atunci, Pasăre a driblat pe partea stângă și a șutat plasat la colțul lung.

Peste 85 copii din întreaga țară au participat la București, în Sala „Ioan Soter”, la o competiție atletică dedicată sportivilor cu vârste între 8 și 14 ani, „Cupa de Toamnă”.