Credicioșii romano-catolici din Câmpina au primit, seara trecută, Lumina Învierii la Biserica "Sfântul Anton de Padova" din municipiu. Într-un număr mai redus comparativ cu alți ani, cu mască de protecție și respectând distanțarea socială, credincioșii au asistat, de la ora 20.00, la Slujba de Înviere oficiată de părintele paroh Claudiu Cojan, slujbă care a început cu Sfânta Liturghie și a continuat cu binecuvântarea Focului și a Lumânării Pascale.
Chiar și cu restricțiile impuse din cauza pandemiei, ceremonia de la Biserica "Sfântul Anton de Padova" a fost la fel de solemnă, de frumoasă și încărcată de speranță ca în fiecare an, oamenii asistând cu emoție la Vigilia Pascală care include, după cum spuneam, ritualul binecuvântării focului și venirea Luminii Sfinte prin care credincioșii sunt luminați de Cristos. Vigilia Pascală simbolizează trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Hristos Înviat.
Astăzi este Paștele catolic, iar în toate bisericile catolice din țară va fi oficiată Sfânta Liturghie Solemnă a Învierii Domnului. La Câmpina, comunitatea romano-catolică este formată din 200 de familii, în total aproximativ 400 de persoane. Biserica Catolică are hramul Sfântului Anton de la Padova, marele făcător de minuni, unul dintre cei mai importanți și iubiți sfinți ai creștinătății. Biserica a fost construită în perioada 1904-1906 de inginerul german Anton Raky și este o bijuterie arhitecturală.
Sărbători binecuvântate, tuturor credincioșilor catolici! Hristos a înviat!

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.