CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Cum vor fi protejate cadrele medicale din Spitalul Municipal Câmpina după transformarea în unitate-suport COVID 19? Dar familiile acestora?

- Actualitate -

Cum vor fi protejate cadrele medicale din Spitalul Municipal Câmpina după transformarea în unitate-suport COVID 19? Dar familiile acestora?

Zeci de spitale din țară devin unități-suport COVID 19, adică spitale unde vor fi internați doar pacienți infectați cu noul coronavirus și persoane izolate la domiciliu ori aflate în carantină, care au și alte patologii, alte probleme de sănătate pentru care trebuie să li se facă tratamentul necesar, inclusiv intervenții chirurgicale. Printre aceste unități se află și Spitalul Municipal Câmpina, iar vestea că spitalul câmpinean va deveni unitate-suport a căzut ca un trăznet în primul rând pentru angajații de aici, pentru cadrele medicale care vor trebui să lucreze direct cu acești pacienți. 

Devenind unitate-suport, Spitalul Municipal Câmpina va avea nevoie de echipamente de protecție, măști, dispozitive medicale, ventilatoare mecanice etc. Poate chiar și un aparat real-time PCR, pentru realizarea de teste și, evident, multe kituri de testare. Sunt foarte multe lucruri care trebuie puse la punct, proceduri noi și protocoale de tratament care vor trebui implementate. Dar dincolo de toate acestea, există o mare problemă - protejarea cadrelor medicale care vor veni în contact direct cu pacienții infectați, astfel încât să nu mai apără un nou caz precum cel de la Spitalul de Urgență din Suceava, unde 52 de cadre medicale au fost infectate. Și, evident, protejarea familiilor cadrelor medicale. Pentru că acești oameni ies din tură și se duc acasă, la soți, soții, copii, părinți. Unde în altă parte s-ar putea duce?! Este o problemă extrem de delicată și la care atât conducerea spitalului, cât și administrația locală poate că ar trebui să se gândească serios și să găsească o soluție. Să găsească un spațiu adecvat în care să poată fi cazate cadrele medicale pe perioada în care Spitalul Municipal este unitate-suport, astfel încât să nu existe riscul ca medicii sau asistentele să ducă virusul acasă și să-și îmbolnăvească propriile familii, așa cum, din nefericire, s-a întâmplat în țară. Spunem asta gândindu-ne la faptul că, dacă nu se iau măsurile necesare din timp, există riscul ca zeci de familii, sute de persoane, să aibă de suferit. Cadrele medicale trebuie protejate, sunt oamenii din linia I în această perioadă de criză, în această luptă împotriva noului coronavirus.
Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, precizăm faptul că unitate-suport COVID 19 înseamnă un spital unde vor fi primiți pacienți infectați cu noul coronavirus și care suferă și de alte probleme de sănătate, care necesită intervenții chirurgicale sau tratament. De exemplu, un pacient cu pancreatită, un pacient care trebuie operat la stomac, o pacientă care trebuie să nască etc.

Pentru cadrele medicale, atașăm acestui articol două materiale video cu demonstrații privind modul de utilizare a echipamentului special de protecție la personalul medical care intervine la pacienții infectați cu noul coronavirus. Este posibil să existe și cadre medicale care să nu știe cum trebuie folosit acest echipament, pentru că nu s-au mai confruntat vreodată cu o astfel de situație. Din informațiile noastre, în zilele următoare, Spitalul Municipal Câmpina va primi echipamentul de protecție necesar medicilor și asistentelor.

Citiți și: Spitalul Municipal Câmpina va deveni spital-suport pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus


25 Mar 2020 19:22 11455 vizualizari


Comentarii






  • 27.03.2020 17:20 Fulga Diana Dacă doriți și puteți să sprijiniți financiar Spitalul Municipal Câmpina, iată contul în care pot fi donați bani (LEI): RO38TREZ52221F370100XXXX (cu mențiunea DONAȚIE, beneficiar Spitalul Municipal Câmpina) CUI Spitalul Municipal - 2845818
  • 27.03.2020 15:02 SUNTEM CU OCHII PE VOI bravo ROXANA ! bine punctat !
  • 25.03.2020 23:52 Ionita Gabriel Având in vedere lipsurile cunoscute ale spitalului Campina, exista vreun cont in care putem dona? Va rugam sa ne facilitati accesul la aceasta informație dacă este posibil.
  • 25.03.2020 20:56 Roxana Unitatea de jandarmi sta goala... Ar fi greu sa se amenajeze spatiile existente pentru toate cadrele medicale, care sa fie duse intre spital si aceasta unitate cu un microbuz sau altceva similiar?!
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
386 vizualizari 07 Nov 2026 20:06 Strat final de asfalt pe primul tronson din Strada Orizontului

Strat final de asfalt pe primul tronson din Strada Orizontului

În cursul dimineții de sâmbătă, 7 noiembrie, pe primul tronson al Străzii Orizontului (între Bulevardul Nicolae Bălcescu și Strada Petrolistului) se turna stratul final de asfalt.

citeste mai mult
876 vizualizari 07 Nov 2026 18:38 Fostul consilier local Cosmin Raț, apel public: „Nu distrugeți ultima șansă de extindere a Spitalului Municipal Câmpina!”

Fostul consilier local Cosmin Raț, apel public: „Nu distrugeți ultima șansă de extindere a Spitalului Municipal Câmpina!”

Fostul consilier local câmpinean, Cosmin Raț, revine asupra unui subiect sensibil pentru Câmpina și anume atragerea de fonduri pentru extinderea Spitalului Municipal.

citeste mai mult
298 vizualizari 07 Nov 2026 18:04 Ungaria a deschis “dosarele informatorilor” (III). Oameni de cultură și sportivi de top recrutați de fosta securitate

Ungaria a deschis “dosarele informatorilor” (III). Oameni de cultură și sportivi de top recrutați de fosta securitate

Guvernul ungar condus de premierul Péter Magyar a lansat, pe 4 noiembrie 2026, platforma online publică nyitottaktak.hu, desecretizând numele a aproximativ 60.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției secrete din perioada comunistă (1945-1989).

citeste mai mult
1162 vizualizari 07 Nov 2026 16:49 Un candidat a fost eliminat din concursul scris de la Școala de Poliție, după ce a fost prins conectat la trei dispozitive wireless

Un candidat a fost eliminat din concursul scris de la Școala de Poliție, după ce a fost prins conectat la trei dispozitive wireless

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în timpul desfășurării probei scrise a concursului de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, comisia de supraveghere și corectare a identificat, într-o sală de examen, un candidat care avea asupra sa trei dispozitive cu conectare wireless, utilizate pentru comunicarea cu o persoană din afara concursului, se arată într-un comunicat al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV