CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Profesorul Adrian Popescu, lider sindical la Colegiul ”Grigorescu” Câmpina, despre cauzele protestelor din învățământ

- Actualitate -

După cum știți deja, miercuri, 19 ianuarie 2022, între orele 11.00 și 13.00, în unitățile de învățământ a avut loc o grevă de avertisment. Principala nemulțumire a personalului didactic și nedidactic, parte a FSLI și FSE "Spiru Haret", este legată de salarizare. Acesta a fost contextul în care l-am invitat pe profesorul Adrian Popescu, lider sindical la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina, dar și vicepreședinte la nivel județean al Sindicatului ”Școala Prahovei”, care face parte din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), la o emisiune având ca temă tocmai nemulțumirile cadrelor didactice și revendicările lor.

Înainte de orice trebuie precizat faptul că în toate unitățile de învățământ din Câmpina s-au desfășurat miercuri acțiuni de protest, iar la nivelul județului Prahova greva de avertisment a avut loc în 162 de unități de învățământ. ”Noi considerăm că este foarte gravă situația învățământului, iar o dovadă în acest sens este și aceea că tinerii absolvenți nu mai sunt atrași spre această profesie de dascăl. Salariul nu este deloc motivant și cred că adevăratele consecințe ale acestei subfinanțări a sistemului de educație se vor vedea abia peste ani, când ne vom întreba de ce calitatea actului de educație scade”, a spus profesorul Adrian Popescu.
Principalele revendicări ale cadrelor didactice țin de: acordarea salariilor de bază prevăzute în anexele de la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care personalul didactic să beneficieze de calculul și plata corectă a drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime; acordarea sporurilor prevăzute de Legea 153 și plata orelor suplimentare pentru personalul auxiliar și nedidactic.
”Noi sperăm să se înțeleagă la nivelul Guvernului, al decidenților, că acțiunea nostră este doar un semnal de alarmă. Nimeni nu își dorește să se ajungă la grevă generală în educație, cu atât mai puțin în perioada examenelor, a finalului de an școlar. Noi nu putem face rău copiilor, dar și guvernanții trebuie să înțeleagă situația și să ne aloce fondurile salariale, conform legii”, a mai spus liderul de sindicat, Adrian Popescu.


19 Jan 2022 20:08 6530 vizualizari


Comentarii






767 vizualizari 12 Nov 2026 22:31 Directorul HidroPrahova admite, în fața Consiliului Local Câmpina, că vor fi străzi pe care nu se va mai reabilita rețeaua de apă

Directorul HidroPrahova admite, în fața Consiliului Local Câmpina, că vor fi străzi pe care nu se va mai reabilita rețeaua de apă

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.

citeste mai mult
565 vizualizari 12 Nov 2026 14:23 39 sancțiuni aplicate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni în zona Cornu

39 sancțiuni aplicate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni în zona Cornu

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

citeste mai mult
2746 vizualizari 11 Nov 2026 19:42 Mare parte din Câmpina este în beznă. Avarie la o stație electrică

Mare parte din Câmpina este în beznă. Avarie la o stație electrică

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

citeste mai mult
576 vizualizari 11 Nov 2026 15:55 Siguranță pentru motocicliști, ordine și liniște publică pentru locuitorii Câmpinei!

Siguranță pentru motocicliști, ordine și liniște publică pentru locuitorii Câmpinei!

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV