Municipiul Câmpina a fost sâmbătă gazda lansării unui nou program de dezvoltare a antreprenoriatului din mediul urban. La evenimentul organizat la Colegiul Naţional "Nicole Grigorescu" au participat peste 30 de persoane interesate de şansa finanţării unei noi afaceri.
Acest program, cofinanţat din Fondul Social European pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, îşi propune realizarea unor cursuri de formare profesională în antreprenoriat pentru 500 de persoane, cu implementarea a 61 de planuri de afaceri, care să creeze un număr de minimum 122 de locuri de muncă. Cursurile se vor desfăşura la Buşteni, în serii a câte patru week-end-uri, cursanţilor fiindu-le asigurate cazarea şi masa, iar în decembrie 2018, la finalizarea cursurilor de către toţi cei 500 aspiranţi la o afacere, cele mai bune 61 de planuri de afaceri vor fi finanţate - 21 planuri de afaceri în valoare de 89.170 lei şi 40 planuri de afaceri în valoare de 178.340 lei, ceea ce înseamnă 20.000 euro, respectiv 40.000 euro, pentru fiecare afacere în parte. Sigur, sunt o serie de condiţii care trebuie îndeplinite, multe obligaţii pe care doritorii trebuie să și le asume, dar poate fi începutul unei viitoare afaceri de succes.
Detalii şi înscrieri pentru participarea la cursuri - www.pascupas.eu.

Câmpina se mândrește cu pictorul Nicolae Grigorescu. Omul care a ales să trăiască ultima parte a vieții aici, a murit aici și a fost îngropat în Cimitirul Bobâlna.

Daria State este unul dintre copiii model al Câmpinei. Nu neapărat pentru rezultatele excepționale obținute la școală, ci prin modul în care gândește, analizează, decide. O discuție cu ea este o bucurie și nu poți să nu te întrebi de unde atâta înțelepciune la o tânără care abia a terminat liceul?!

Odată cu începerea anului școlar 2026-2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova (ANPIS) reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani că pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional.

Pe parcursul celor două zile în care se desfășoară Festivalul “Serbările Toamnei”, în Pasajul de la Ceas este un cort al Asociației “Arca lui Norocel”. Aici găsiți nu doar materiale informative despre activitatea asociației și importanța sterilizării, ci și cățeluși disponibili pentru adopție.