Cu o listă lungă de indisponibilități, poienarii au primit vizita liderului cu gândul de a face un joc cât mai bun și a-i ține piept formației pregătite de Costin Plăvache, un fost jucător care a scris istorie pe stadionul din Poiana Câmpina.
A fost un meci frumos, chiar spectaculos, cu două echipe care și-au văzut de joc, au vrut (cât au putut) să ofere spectatorilor (aproximativ 300) un meci cât mai frumos. La finalul unei prime reprize dominate de brezeni, aceștia au deschis scorul, prin Negotei, în chiar minutul adițional al primei reprize. În minutul 58, Duricu a dublat avantajul oaspeților, transformând o lovitură de pedeapsă. După numai două minte arbitrul Valentin Dumitru a indicat punctul de pedeapsă și la cealaltă poartă, dar portarul Negreanu a parat lovitura lui Vintilă. Negotei a dus scorul la 3-0, în minutul 59, iar după bara lui I. Alexe, din minutul 79, poienarii au reușit golul de onoare, în ultimul minut al jocului, prin transformarea de către Roman a unei noi lovituri de pedeapsă.
La fluierul arbitrului Valentin Dumitru s-au aliniat formațiile:
Triumf Poiana Câmpina: Stroe - Țurlea, Dumitru, Bej, Georgescu, Bunea, R. Alexe, I. Alexe, Roman, Vintilă, Țol. A mai ucat Rece. Antrenori: Valentin Bunea, Alin Postolache.
Tricolorul Beaza: Negreanu (76 Barbu) - Petrescu (67 Tone), O. Gheorghe, Burlacu, Mușea (47 Ștefănoiu), Roșu, Duricu, Popa, Dumitru, Badea (65 Ioniță), Negotei. Antrenor: Costin Plăvache.
Rezultatele acestei etape - aici.
Runda viitoare, Triumf Poiana Câmpina va întâlni în deplasare formația CS Mănești, în vreme ce Tricolorul Breaza va juca în fața propriilor suporteri cu AFC Brebu.

Misiune facilă pentru CS Câmpina în deplasarea de pe terenul „lanternei roșii”, CS Valea Călugărească.

Duminică, după prânz, la Provița de Jos s-au întâlnit Progresul din localitate și Inter Bănești.

Junioarele mici ale CS Câmpina au mers la Aricești, pentru partida cu CS-ul din localitate în cadrul Campionatului Național de Handbal feminin pentru juniori sub 15 ani.

Victorie prețioasă pentru Sportul Câmpina, care avea nevoie de această adevărată gură de oxigen, după o serie de jocuri bune, dar în care punctele nu s-au prea adunat.