Mâine dimineață, la ora 8.00, în Cartierul Turnătorie va fi deschisă prima drogherie Medimfarm, iar clienții vor fi întâmpinați cu numeroase promoții, cu cadouri la primele 100 de bonuri și la cumpărături de minim 45 lei.
Drogheria va funcționa pe Strada Ecaterina Teodoroiu, nr.13, la parterul blocului nr. 3 (chiar lângă Turnătorie). Cei interesați vor găsi aici medicamente și tot felul de produse farmaceutice, articole medicale, dar și ceaiuri și diverse produse din plante, precum și produse cosmetice. Personalul este specializat, astfel încât clienții să poată fi îndrumați corespunzător. (P)

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a dispus, începând de miercuri, 5 august 2026, un set de măsuri menite să reducă consumul de energie electrică în toate imobilele aflate în proprietatea Consiliului Județean, ca parte a unui demers mai amplu de utilizare responsabilă a fondurilor publice.

Parcurgând Câmpina la pas ajungi și în zone care nu se regăsesc nici în pliantele turistice, nici în cele.. electorale.

Profesorul Anastase Scripcă a murit pe 4 august 1944, la ora 11.00, la vârsta de 75 ani, în locuinţa sa din Câmpina, strada Băicoianu nr. 13 (n.n. - astăzi, Strada Vasile Alecsandri). Este înmormântat în cimitirul central (Bobâlna de azi). Ulterior, meşterul popular Nicolae Goage aşează aici, în memoria sa şi a soţiei, Maria Scripcă, o troiţă din lemn sculptat,care astăzi, din păcate, nu mai există.

Teodor Ștefan Pavel este elevul de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza, care a obținut cea mai mare medie la Evaluarea Națională din acest an.