De abia a început campania electorală, iar problemele apar acolo unde ne-am fi aşteptat mai puţin, chiar în curtea Biroului Electoral de Circumscripţie Câmpina.
Am scris zilele trecute despre contestaţia formulată de PMP Câmpina după tragerea la sorţi pentru completarea Biroului Electoral cu membri de la partidele care au depus liste complete de candidaţi. Reamintim că atunci, pe 5 mai, PMP a contestat lipsa de transparenţă, mai exact faptul că reprezentantul acestui partid (și nu numai) nu a fost anunţat să participe la tragerea la sorţi, chiar dacă legea prevede expres acest lucru. Contestația PMP a fost respinsă de Biroul Electoral Județean pe motiv că nu este datoria Biroului Electoral de Circumscripţie să anunţe reprezentanţii partidelor când are loc tragerea la sorţi.
Deci, în opinia BEJ, PMP nu a avut dreptate. A doua zi, însă, pe 6 mai, Biroul Electoral de Circumscripție Câmpina afişează un proces verbal prin care se comunică anunţarea telefonică a tuturor reprezentanţilor formaţiunilor politice pentru tragerea la sorţi a ordinii pe buletinul de vot, operaţiune programată pentru 7 mai. Deci, până la urmă, este de datoria Biroului Electoral să anunțe reprezentanții partidelor...
Acum, undeva este evident că s-a greşit. Nu se poate ca exact argumentul contestaţiei formulate de PMP să fie recunoscut implicit de Biroul Electoral şi la numai o zi să se procedeze întocmai cum ceruse PMP. Toată această bâlbâială a BEC dă apă la moară reprezentanţilor PMP. "Vedeţi de ce facem contestaţie la Biroul Electoral Central? Este jenant ce se întâmplă. Sperăm că la Biroul Electoral Central vom primi un răspuns competent, pentru că la contestaţia noastră vom ataşa şi o copie a procesului verbal afişat de Biroul Electoral pe 6 mai, a doua zi după contestaţia noastră iniţială. Şi lansăm şi noi public o întrebare: de ce nu există afişat la Câmpina un astfel de proces verbal cu datele corecte şi pentru şedinţa din 5 mai, contestată de PMP?!", a declarat Adrian Ioan Piţigoi, președinte al organizației locale și candidat la funcţia de primar al municipiului Câmpina.
Citiţi şi - BEJ a respins contestaţia depusă de PMP Câmpina, dar se va ajunge la BEC!

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...