Demersul nostru de a găzdui astfel de audiențe are succes, dacă avem în vedere numărul mare de întrebări pe care le-ați adresat prin intermediul nostru primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.
Acum, din multitudinea de întrebări primite am selectat un subiect important, care preocupă o categorie semnificativă de persoane și la care primarul Irina Nistor a răspuns.
Când se va da în funcțiune creșa din cartierul Voila?
„Este o întrebare pe buzele multora, dar răspunsul nu ține de Primăria Câmpina, noi am făcut tot ceea ce aveam de făcut - am atribuit-o Grădiniței Iulia Hasdeu, care a făcut deja demersurile pentru obținerea autorizațiilor necesare. Știu că au obținut acreditarea ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar) și sunt în curs de obținere a autorizațiilor de la Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar Veterinară, dar fiind o clădire nouă, nu cred că vor fi probleme. În plus, repet, nu se ocupă Primăria Câmpina de toate aceste lucruri. Suntem în permanentă legătură cu conducerea Grădiniței Iulia Hasdeu, cu Inspectoratul Școlar, pentru a le da tot sprijinul pentru parcurgerea tuturor pașilor. În următoarea perioadă, administrația locală urmează să adopte o hotărâre prin care această creșă va fi inclusă în rețeaua școlară. În privința înscrierii copiilor și a angajării personalului, toate acestea se desfășoară prin Inspectoratul Școlar Județean, care, de asemenea, ne-a asigurat de tot sprijinul său pentru ca în septembrie anul acesta creșa să-și înceapă cursurile cu primii copii.”, este răspunsul primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.
Așteptăm în continuare întrebările dumneavoastră, dar pentru o mai mare eficiență, pentru a fi mai ușor de centralizat, vă rugăm să ni le transmiteți doar pe whatsapp la numărul 0733.388.425. Mulțumim!
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Pe 10 octombrie 2026, de la ora 12.00, la Casa Tineretului, echipa de robotică a Colegiului Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina vă așteaptă la Undefined Festival, un eveniment dedicat tuturor celor pasionați de robotică, tehnologie și descoperire.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis două imagini surprinse în Parcarea Centrală, cea din centru municipiului Câmpina, din fața Complexului Comercial Carrefour.

Municipiul Câmpina este într-un parteneriat cu Consiliul Județean pentru panouri fotovoltaice, iar de curând și într-un proiect complementar pentru realizarea de capacități de stocare a energiei regenerabile.

Suplimentarea cu 50.000 lei a sumei alocată pentru marcaje rutiere longitudinale, transversale și treceri de pietoni a dus o serie de discuții în plenul Consiliului Local Câmpina la ședința din 24 septembrie 2026.