Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.
Câmpinenii sunt extrem de nemulțumiți de lucrările derulate de HidroPrahova, iar aleșii locali - unii pun întrebări, alții pare că încearcă să găsească scuze pentru operator. Prezența directorului general al HidroPrahova și a reprezentanților antreprenorului la ședința extraordinară a Consiliului Local Câmpina a dat posibilitatea unei discuții deschise, poate singura de până acum, în care s-a răspuns și la niște întrebări mai delicate.
Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2027
La întrebarea consilierului Rudolf Leica, directorul general al HidroPrahova, Andrei Bontic, a afirmat clar și fără echivoc că termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2027. Ulterior, a mai nuanțat răspunsul... Și termenul...
Graficul de lucrări este public, dar nu l-a văzut nimeni niciodată nicăieri!
În privința graficului de lucrări solicitat de Rudolf Leica, directorul HidroPrahova, Andrei Bontic, a precizat: „Da, există un grafic, este obligatoriu la aceste proiecte, după care se face o actualizare lunară în funcție de progresul lucrărilor și problemele din teren. Există acest grafic, poate fi pus la dispoziție fără nicio problemă”. Totuși, lucrările au început în urmă cu un an, în noiembrie 2025, iar graficul nu l-a văzut nimeni niciodată! Cel puțin până acum...
„Nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă...”
Consilierul local Alexandru Anghel a insistat întrebând ce se întâmplă dacă, totuși, lucrările nu sunt finalizate până la 31 decembrie 2027, ceea ce pare destul de probabil având în vedere ritmul de lucru, precum și procentul de aproape 35% realizat într-un an. 35% adică 70 de străzi din Câmpina "atacate" sub diferite forme în cadrul proiectului de apă și canalizare. „Dacă lucrările nu vor fi finalizate până la 31 decembrie 2027 se va face o analiză. Dacă este din vina antreprenorului, conform contractului, va plăti penalități, dacă nu este din vina sa, poate solicita o prelungire a termenului. Oricum, nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă ajungem la 31 decembrie 2029, atunci când expiră contractul de finanțare. Atunci poate fi o problemă...”, a explicat directorul HidroPrahova, Andrei Bontic.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...