Directorul Romsilva și reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor vin mâine la Câmpina pentru a planta copaci pe Voila, într-o zonă care aparține Ocolului Silvic. Dacă tot vin, noi îi invităm și în păduricea situată între Strada Plevnei, Aleea Păcii și DN1, să vadă dezastrul de aici, poate se gândesc să facă și o acțiune de ecologizare. Și această pădurice este tot în administrarea Ocolului Silvic Câmpina.
Nu este prima dată când scriem despre această zonă care arată deplorabil. Iar în această perioadă, până înfrunzesc copacii, mizeria, crengile rupte, lăstărișul care crește necontrolat și cioturile rămase în urma tăierilor ilegale se văd și mai bine. Așa că, invitații de la minister ar avea ce vedea. Dacă, totuși, programul nu le permite, le arătăm noi imagini elecvente și poate se gândesc să pună Ocolul Silvic la treabă.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.