CONTACT
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/

Fabuloasele povești ale unor câmpineni (poate) mai puțin cunoscuți - primarul și deputatul Victor Rădulescu

- Social -

Fabuloasele povești ale unor câmpineni (poate) mai puțin cunoscuți - primarul și deputatul Victor Rădulescu

Am prezentat de-a lungul acestui serial mai multe personalități, unele destul de puțin cunoscute, dar a căror amprentă a fost foarte puternică asupra Câmpinei. În actualul episod vom vorbi despre un om politic - liberalul Victor Rădulescu, avocat, primar al Câmpinei între anii 1926 și 1928, președinte al Consiliului Județean Prahova și, apoi, deputat.

Victor Rădulescu s-a născut în anul 1882, provenea dintr-o familie de comercianți și a devenit avocat, iar la 24 de ani, în anul 1906, se căsătorea cu Ana Socolescu. A locuit multă vreme în casa socrilor săi, pe Strada Griviței, în spatele fostului sediu al Băncii Naționale, unde a și construit casa din spatele curții, după planurile arhitectului ploieștean Toma T. Socolescu.
În anii 1905-1906, Victor Rădulescu s-a numărat printre cotizanții la societatea ”Steaua”, coordonată de Spiru Haret și care avea ca scop ”întinderea învățăturii în popor prin tipărirea și răspândirea de scrieri, publicații morale, patriotice și de folos practic”.
În perioada 1911-1914, în mandatul de primar al lui C.N. Dușescu, Victor Rădulescu a îndeplinit funcția de ajutor de primar, echivalentul de astăzi al funcției de viceprimar.
Chiar dacă în perioada crizei economice Partidul Naţional Liberal s-a aflat în opoziţie, organizaţia din Câmpina a rămas puternică. Relatându-se despre congresul organizaţiei prahovene a PNL, de la Ploieşti, din 24 noiembrie 1929, în ziarul ”Lumina” se arăta: ”Au fost impozante prin numărul şi entuziasmul lor mai toate delegaţiile, dar au impresionat mult întreg oraşul delegaţia sectoarelor de pe Valea Prahovei şi în special cea din sectorul Câmpina, formând un convoi de peste 60 de automobile şi autobuze, toate înfăşurate în tricolor şi pancarde cu diverse inscripţii, având în frunte pe inimosul conducător d. Victor Rădulescu, avocat din Câmpina”.
A fost deputat la mijlocul anilor '30, dinaintea celui de-al doilea război mondial (1934 - 1938), o perioadă foarte tulbure și agitată în istoria României. A fost unul dintre deputații implicați, presa vremii amintind mai multe episoade cu Victor Rădulescu în prim-plan. Ziarul ”Imparțialul”, din 7 februarie 1934, scria despre Victor Rădulescu: ”Ca primar a desăvârşit, completat şi dezvoltat, pe o scară cu adevărat occidentală, programul de dezvoltare şi înfrumuseţare a oraşului, operă începută de Dem I. Ştefănescu, fost pe vremuri primar al Câmpinei. În politică, V. Rădulescu a ajuns o forţă reală. Sectorul Valea Prahovei, al cărui şef este, s-a clasificat al doilea pe ţara întreagă, prin numărul voturilor obţinute în opoziţie, fie la alegerile de parlament, fie la cele comunale sau judeţene”.
Pe 20 aprilie 1936, Victor Rădulescu a participat la inaugurarea sediului Casei de Asigurări Sociale (actualul sediu al Policlinicii Municipale), alături de alte autorități locale și centrale.
Ziarul ”Curentul” din 2 mai 1937 prezintă un reportaj despre Câmpina, punându-se accent pe parcul de pe Bulevard: ”O realizare importantă, care a cerut multe eforturi din partea edililor, a fost amenajarea parcului comunal de pe versantul Bulevardului până la râul Prahova. Iniţiator a fost tot Victor Rădulescu, acest fiu al Câmpinei şi mare iubitor al oraşului. La început s-a procedat prin cumpărarea terenului în suprafaţă de 10 hectare, plătindu-se un milion lei. Planul parcului a fost întocmit de arhitectul peisagist belgian Pinard, care amenajase în capitală renumitul parc de pe malul lacului Herăstrău. Au fost necesare lucrări de drenare a terenului, construcţii de terase până în vale, ziduri de sprijin, electrificarea zonei şi ridicarea unor pavilioane, la această dată (n.n - 1937) în parte terminate. Parcul mai este prevăzut cu plantaţii de flori şi arbuşti ce se vor pune printre gliile de iarbă aşezate pe toată panta – apoi cu străzi, terase, alei cu scări, bănci pentru odihnă şi un pavilion mai mare pentru muzică. În marginea râului Prahova se va construi un ştrand (n.n. - fostul ștrand acoperit) şi un restaurant de care de asemenea câmpinenii au nevoie, localitatea fiind şi staţiune climatică – ştrand care iarna va fi patinoarul sportmenilor. Alături de ştrand se va face un lac cu peşti, nu tocmai adânc, dar suficient pentru plimbările cu bărcile”. 
Într-un alt episod relatat de presa vremii, pe 3 octombrie 1937, într-o acțiune electorală desfășurată chiar în noua cazarmă de la Câmpina, Victor Rădulescu solicita Ministerului Aerului și Marinei să renunțe la intenția de a face un aeroport militar la Câmpina, pentru că ar fi trebuit expropriate circa 700 de familii. De asemenea, cu același prilej s-a vorbit despre ”prosperitatea edilitară de la Câmpina”, acțiunea încheindu-se, conform tradiției, cu o masă comună, pe dealul Muscel, la castelul de apă, într-un umbrar, după cum prezintă profesorul Marius Zaharia într-un articol din Anuarul Societății de Științe Istorice. 
Agitaţiile şi conflictele care au avut loc în PNL nu au ocolit nici organizaţia din Prahova. Deranjat de personalitatea lui Victor Rădulescu, Petre Bejan, şeful organizaţiei judeţene, hotărăşte înlocuirea acestuia din fruntea organizaţiei din Câmpina şi chiar excluderea din partid în 1938. Membrii filialei câmpinene resping însă circulara lui Bejan arătând cã gestul acestuia nu poate avea efect asupra organizaţiei din localitate ”cu rezultatele ei strălucite în toate alegerile din ultimii 10 ani”. (Ziarul ”Imparțialul”)
”Victor Rădulescu a devenit un personaj legendar în istoria oraşului Câmpina. Câmpinenii mai vârstnici povesteau că se plimba cu trăsura zilnic pe străzile principale şi dacă observa un trecător că aruncă pe jos un pachet de ţigări consumat sau alte gunoaie, cobora rapid şi îi aplica două lovituri de baston, iar apoi, după ce-l învăţa minte, ca să închidă incidentul, îi dădea o hârtie de o mie de lei, o sumă foarte importantă la acea vreme" - a povestit profesorul Alin Ciupală în mai multe rânduri la diverse evenimente privind istoria Câmpinei. Victor Rădulescu era un om bogat, ce făcuse avere având concesiunea pentru furnizarea de cherestea societăţii Astra Română, într-o vreme în care toate sondele de la marginea oraşului erau construite din lemn. A îmbogăţit oraşul cu două clădiri frumoase, în stil neoromânesc. Una lângă actualul Liceu Forestier (Casa cu Lei), dată ca zestre ginerelui său, dr. Gheorghiu, şi un ansamblu de clădiri pe strada Griviţei, o vilă cu anexe pentru personal şi garaje, în care locuia cu famlia sa. Fiica sa, soţia doctorului Gheorghiu, i-a dăruit doi nepoţi, Dinu şi Vladimir, amândoi terminând medicina. Vladimir a plecat în America de multă vreme, iar Dinu a rămas să practice stomatologia la Câmpina, fiind renumit atât pentru inteligenţa şi umorul său, cât şi prin faptul că era un mare jucător de bridge. În memoria vechilor câmpineni, Dinu Gheorghiu a rămas cunoscut şi printr-o furtunoasă poveste de dragoste din perioada studenţiei când, îndrăgostit nebuneşte de frumoasa sa colegă Thea, i-a oferit cadou toate bijuteriile familiei”. 
Victor Rădulescu a încetat din viață în anul 1939, la vârsta de 57 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul ”Bobâlna”. Crucea sa iese în evidență și astăzi, fiind una dintre cele mai groase din întreg cimitirul.


20 Feb 2022 09:06 3666 vizualizari


Comentarii






  • 21.09.2022 13:28 Serban Ruxandra Bună ziua, sunt strănepoata dlui Victor Rădulescu. Vreau să vă corecte, să adaug aici ceva. Dl. Victor Rădulescu a avut o fiică, de care pomeniți (care i-a dat cei doi nepoți, Dinu și Vlad - care are o fiică Alexandra) și un fiu Victor Nicolae Rădulescu, căsătorit cu Marcela Condeescu (fiica generalului Condeescu) care i-a dăruit două nepoate, Ruxandra_Ana și Ioana-Luiza (mama mea, Ruxandra-Marcela și a fraților mei Constantin Alexandru și Ana-Manuela). Fiul său a locuit în București alături de familia sa.
  • 20.02.2022 11:28 Diss F.interesant! Mulțumim! Ce conducători a avut Cămpina!
963 vizualizari 07 Sep 2025 12:42 Povestea Casei cu Grifoni din Câmpina

Povestea Casei cu Grifoni din Câmpina

Câmpina se mândrește cu unul dintre cele mai frumoase sedii de primărie, fiind o clădire monument istoric - Vila Ștefănescu sau Casa cu Grifoni.

citeste mai mult
1115 vizualizari 06 Sep 2025 21:15 Rechizite pentru copiii din Provița de Sus din partea Bisericii

Rechizite pentru copiii din Provița de Sus din partea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului"

La început de an școlar, elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale "Mitropolit Pimen Georgescu" din comuna Proviţa de Sus vor primi, în cadrul unei acțiuni social-filantropice găzduită de Parohia "Adormirea Maicii Domnului", câte un ghiozdan echipat cu rechizite și tot ceea ce este necesar. 

citeste mai mult
901 vizualizari 05 Sep 2025 13:42 Trei sferturi dintre clădirile care găzduiesc unități de învățământ nu au nevoie de autorizație de securitate la incendii

Trei sferturi dintre clădirile care găzduiesc unități de învățământ nu au nevoie de autorizație de securitate la incendii

Cu câteva zile înaintea începerii unui nou an școlar, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a prezentat o situație a autorizațiilor de securitate la incendii, precum și alte acțiuni preventive.

citeste mai mult
943 vizualizari 05 Sep 2025 09:08 Ce acte sunt necesare pentru vânzarea unei proprietăți în România

Ce acte sunt necesare pentru vânzarea unei proprietăți în România

Continuăm împreună cu Agenția Matos Imobiliare Câmpina prezentarea unor aspecte importante pentru orice persoană implicată într-o tranzacție imobiliară.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV