Școala Postliceală ”Louis Pasteur” funcționează de peste 20 de ani în municipiul Câmpina, pregătind asistenți medicali de medicină generală și asistenți medicali de farmacie. Luni, 9 septembrie, și la această instituție de învățământ, care funcționează de 12 ani în localul fostei școli generale din Cartierul Slobozia, a avut loc ceremonia de deschidere a unui nou an școlar.
Gazdele festivității au fost Elena Murariu - președintele Fundației AMUS (care a fondat și care administrează această instituție de învățământ), Ciprian Murariu – directorul general al asociației și profesor Melania Ciocodeică, directorul Școlii “Louis Pasteur”, directorul executiv Romulus Pietriceanu. S-au spus cuvinte frumoase, profesori și elevi, deopotrivă, dorindu-și un an școlar bun, cu rezultate deosebite. De asemenea, așa cum este tradiția acestei unități de învățământ, odată cu festivitatea de deschidere a noului an școlar a avut loc și festivitatea de premiere a celor mai buni elevi din anul școlar precedent. Iar premii au primit din partea diriginților atât elevii cu cele mai bune rezultate la învățătură, cât și elevii care au participat la diverse activități extracurriculare. La acest capitol al premierii trebuie să menționăm și un lucru deosebit, care scoate în evidență pasiunea unor tineri pentru meseria pe care și-au ales-o. Andreea Georgiana Costea (anul III specializarea asistent medicină generală) a obținut premiul I la școală, dar vara lui 2019 va rămâne pentru ea de neuitat și din alt punct de vedere – a devenit paramedic la Smurd. “Am muncit foarte mult, dar am reușit și pentru mine este o experianță extraordinară”, a spus Andreea în fața colegilor și profesorilor de la Amus și toți o consideră un exemplu demn de urmat.
”Bobocii” Școlii Sanitare Postliceale ”Louis Pasteur” sunt în număr de 45, la ambele specializări, ei bucurându-se de o atenție specială în prima zi de școală. În total, la școala câmpineană au început cursurile aproximativ 250 elevi.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute... Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora...

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...