Din păcate, și chiar o spunem cu mare tristețe, plenul Consiliului Local Câmpina a devenit un loc de "bălăcăreală" publică, unde solemnitatea este ultima grijă a celor mai mulți dintre aleșii locali, un loc departe de ceea ce ar trebuit să fie Legislativul unei localități care s-a mândrit - la un moment dat - cu cel mai mare număr de intelectuali raportat la mia de locuitori. O, tempora!
Acum, la ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina din 31 ianuarie 2024, consilierul Andrei Duran a avut un nou derapaj verbal. Și, din păcate, nu este prima oară când i se întâmplă acest lucru unuia dintre cei mai tineri membri ai Legislativului local.
Spre finalul ședinței, atunci când consilierul Cosmin Raț a deschis subiectul unui teren de pe Strada Mihail Kogălniceanu, din apropierea Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu”, fără să primească aprobarea președintelui de ședință, consilierul Andrei Duran l-a întrebat pe cel care a inițiat discuția: ”Al cui e terenul?” ”Nu știu și nici nu mă interesează”, i-a replicat Cosmin Raț. Andrei Duran și-a cerut scuze președintelui de ședință că a vorbit fără aprobarea sa, dar Cosmin Raț a continuat: ”Dacă știți dvs, spuneți! Sau de ce ați întrebat?”
Fără să se mai uite măcar spre președintele de ședință, Andrei Duran a replicat: ”Din curiozitate, domne'. Ce dracu, nu vorbim aceeași limbă?!”
Și asta s-a întâmplat la o ședință liniștită, fără subiecte fierbinți, care să justifice într-o minimă măsură nervozitatea unora dintre aleșii locali. Este trist pentru că, pe de o parte, din păcate, Andrei Duran nu este la primul său derapaj verbal în plenul ședințelor Consiliului Local, iar, pe de altă, parte, așa cum spuneam, este unul dintre cei mai tineri consilieri și un minim de respect față de un om mai în vârstă nu ți-ar permite să i te adresezi de această manieră. Mai ales că Andrei Duran nu este o persoană de la care să nu ai pretenții, ba chiar din contra.
Cât despre solemnitatea ședințelor Consiliului Local, s-a pierdut demult...

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...