CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Prahova ar putea avea energie gratis pentru școli, spitale, iluminat public și administrație locală

- Actualitate -

Prahova ar putea avea energie gratis pentru școli, spitale, iluminat public și administrație locală

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, s-a aflat joi, 20 aprilie, la Ploiești, unde a avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, dar și cu primarii localităților din județ. Tema discuției a fost alocarea fondurilor europene nerambursabile necesare construcției unui parc de fotovoltaice care să asigure producția energiei electrice consumate pentru școli, spitale, iluminat public, cămine culturale, biblioteci etc. Banii ar urma să provină din Programul Operațional Tranziţie Justă (POTJ) 2021-2027.

Pentru accesarea acestei finanțări se va constitui o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară formată din Consiliul Județean Prahova și toate primăriile din județ. Energia electrică produsă va acoperi apoi consumul autorităților publice din Prahova și al instituțiilor subordonate.
”Într-o perioadă în care avem probleme cu prețurile la energie electrică, putem să construim propria noastră sursă de energie electrică verde și să asigurăm consumul pentru școli, spitale sau alte instituții aflate în subordinea Consiliului Județean și primăriilor. Banii astfel economisiți îi vom putea folosi pentru a rezolva alte probleme din comunitățile noastre. Am vorbit cu domnul ministru Boloș despre proiectul nostru și acesta a apreciat că va avea un impact major asupra județului nostru”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a participat astăzi, la Ploiești, la o întâlnire de lucru cu reprezentanții administrației publice județene cu privire la fondurile nerambursabile de 277 milioane de euro alocate județului Prahova prin Programul Operațional Tranziţie Justă (POTJ) 2021-2027. 
”Vrem ca, în funcție de particularitățile din Prahova și de viziunea locală de dezvoltare, acești bani să fie orientați spre susținerea unor măsuri care produc efecte consistente, cu impact pe termen mediu și lung. Sunt sigur că, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, vom găsi cele mai bune soluții pentru a-i sprijini pe prahoveni să facă față provocărilor economice și sociale legate de tranziția către o economie verde”, a mai declarat Iulian Dumitrescu.
Județul Prahova se numără printre județele cu cele mai multe proiecte contractate și cu cele mai mari rate de absorbție a fondurilor europene.
La întâlnirea de la Palatul Culturii din Ploiești au participat primarii mai multor localități din Prahova, printre care și primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu.


20 Apr 2023 19:14 2589 vizualizari


Comentarii






  • 21.04.2023 08:50 Anonim Incepe campania, trebuie sa arate Dumitrescu ca face ceva ... cati or mai crede?
841 vizualizari 26 Oct 2026 23:08 HidroPrahova cere Câmpinei peste 100.000 euro pentru majorarea capitalului social. Dacă nu, sunt în pericol lucrările de apă și canalizare din Câmpina!

HidroPrahova cere Câmpinei peste 100.000 euro pentru majorarea capitalului social. Dacă nu, sunt în pericol lucrările de apă și canalizare din Câmpina!

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

citeste mai mult
1145 vizualizari 26 Oct 2026 15:27 Lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu nu se vor face înainte de... 2029!

Lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu nu se vor face înainte de... 2029!

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.

citeste mai mult
859 vizualizari 26 Oct 2026 13:06 Strada Orizontului. Lucrările continuă (destul de încet), dar costurile cresc (amețitor)

Strada Orizontului. Lucrările continuă (destul de încet), dar costurile cresc (amețitor)

Strada Orizontului este una dintre arterele pe care câmpinenii și nu numai le doresc finalizate, poate mai mult decât oricare altă stradă din Câmpina.

citeste mai mult
543 vizualizari 26 Oct 2026 12:47 „Avocat obligatoriu” pentru firme. Iată ce propun mai mulți senatori și deputați, de profesie... avocați

„Avocat obligatoriu” pentru firme. Iată ce propun mai mulți senatori și deputați, de profesie... avocați

Nouă senatori și doi deputați au inițiat un proiect de lege prin care firmele vor fi obligate să plătească un avocat atât pentru contractele încheiate, cât și pentru multe alte categorii de acte necesare activității de zi cu zi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV