Veste bună pentru toți conducătorii auto - persoane fizice, precum și pentru agenții economici. De astăzi, 15 septembrie 2020 și până la finalul anului, adaosul comercial pentru toate tipurile de carburanți va fi de doar 0,1%, lucru anunțat de patronatul societății Neptun Câmpina prin intermediul unui comunicat de presă.
"Domnul Mihai Anastasescu, acționar la SC NEPTUN SA Câmpina, a hotărât ca societatea pe care o reprezintă, prin stația de carburanți ETU Câmpina să comercializeze toate tipurile de combustibil (benzină, motorină și GPL), către persoanele fizice și jurdice, cu un adaos comercial de numai 0,1%. Acest lucru este valabil începând de astăzi, 15 septembrie 2020, ora 11.00, până la 31 decembrie 2020, ora 24.00, decizia fiind luată ca măsură de sprijin având în vedere gravele probleme financiare cauzate de criza economică declanșată de măsurile impuse pentru combaterea pandemiei, ajutând astfel MEDIUL DE AFACERI, CÂMPINENII și chiar locuitorii din regiunile limitrofe să treacă mai ușor peste dificultățile din acestă perioadă", se menționează în comunicatul remis de patronatul Neptun SA Câmpina. (P)

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.