Am primit la redacție un comunicat de presă semnat de președintele Partidului Mișcarea Populară Câmpina, Ioan Adrian Pițigoi, pe care îl redăm integral:
Dragi câmpineni, doresc să vă mulțumesc pentru încrederea acordată prin vot ieri, atât mie, cât și echipei PMP.
Transmit pe această cale toată aprecierea mea echipei mele de campanie, membrilor și simpatizanților care mi-au fost alături în campania electorală care s-a încheiat.
Întrucât mandatul meu de viceprimar se apropie de sfârșit, doresc să le mulțumesc angajaților din Primăria Câmpina, fără de care toate cele realizate nu ar fi fost posibile.
A fost o onoare pentru mine să fiu viceprimarul municipiului Câmpina și sunt mândru că am lăsat ceva în urma mea pentru comunitatea noastră.
Începând cu viitoarea legislatură locală aleg să nu mai fac parte din Consiliul Local, eu fiind printre cei 9000 de câmpineni care nu au votat un primar independent, iar opțiunea celor 4000 care l-au votat nu mă reprezintă.
În consecință, rămân alături de echipa PMP, pe care o felicit pentru rezultatele obținute și pe care o voi sprijini în continuare, în calitate de președinte al organizației Câmpina
Cu stimă,
Pițigoi Ioan Adrian
Președinte PMP Câmpina.

Democrații obțin o victorie istorică în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Ei au preluat controlul atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat.

În spațiul public circulă o imagine cu Gabriel Cojocaru, de la Barracuda Câmpina, alături de un sportiv despre care se spune că este fiul lui Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale. Imaginea este trucată, iar Gabriel Cojocaru a venit cu o serie de precizări:

În cadrul unei conferințe de presă organizată luni, 5 octombrie 2026, Partidul Câmpina Curată a tras un foarte important semnal de alarmă cu privire la lucrările de apă și canalizare care se derulează în municipiul Câmpina. Mai mult decât atât, PCC propune convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, dedicată exclusiv lucrărilor de apă și canalizare.

Campania "AUR te aude" a continuat la Câmpina, zilele trecute, alături de liderii locali ai acestei formațiuni politice fiind prezent și senatorul Cezar Petre.